FC Argeș a obținut a treia victorie în meciurile de verificare din această perioadă precompetițională. Piteștenii s-au impus la limită, 0-1, în amicalul de sâmbătă, din deplasare, cu Concordia Chiajna, colega de eșalon.
Spre deosebire de partidele cu Muscelul Câmpulung și Flacăra Horezu în care fiecare component al lotului a bifat câte 45 de minute, în testul cu ilfovenii antrenorul Eugen Neagoe a încercat să cristalizeze o formulă de bază, opt jucători din primul unsprezece fiind folosiți pe toată durata partidei. Prima repriză a fost una destul de echilibrată, cu puține ocazii de gol, singurele oportunități ale alb-violeților de a marca fiind șuturile de la marginea careului ale lui Tofan și Borța, care însă nu și-au atins ținta. La puțin timp după revenirea de la vestiare, FC Argeș a deschis scorul prin Mario Mitoi, juniorul piteștean trimițând cu capul în plasă din centrarea de manual a lui Borța. Ilfovenii au replicat prin Bălan, însă șutul atacantului de la marginea careului a fost reținut de Straton. Până la finalul partidei, Argeșul și-a mai trecut în cont încă trei șanse de a majora diferența, însă Tofan, Nortey și Boboc nu l-au putut învinge pe Dincă. Prin ce au arătat în teren, nou-veniții Florin Borța, Isaac Nortey și Petrișor Petrescu sunt reale câștiguri pentru echipa din Trivale. O evoluție foarte bună a avut și juniorul Mario Mitoi, autorul a trei goluri în meciurile de verificare de până acum. Mitoi ar putea fi o soluție viabilă în compartimentul ofensiv al piteștenilor, dacă va continua să dea același randament și în testele de verificare care au mai rămas de disputat până la reluarea campionatului.
Concordia Chiajna – FC Argeș 0-1(0-0)
A marcat: Mario Mitoi(min.50)
Concordia Chiajna: Oncescu – Dumbravă, Corbu, Guimaraes, Dima – Stănica, Codrea, Gogescu, Tucaliuc – Hlistei, Bălan
După pauză au mai intrat Dincă, Iancu, Lazăr, Dragu, Ghimfuș și Vrdoliak Antrenor: Erik Lincar
FC Argeș: Straton – Tofan, Ciuciulete, Tudose, Borța – Nortey, Boboc, Pîrvu(min.46 Mitoi), Rădescu(min.46 Dulcea) – Petrescu(min.65 Haită), Buhăcianu(min.46 Angelov) Antrenor: Eugen Neagoe
Cum s-a marcat golul:
min.50: 0-1! Borța centrează în careu, iar Mitoi trimite cu capul în plasă!
Coman și Vintilă, spectatori
La amicalul Concordia Chiajna – FC Argeș, disputat la Complexul Sportiv Dinamic Parc din satul Roșu, comuna Chiajna, au asistat Dani Coman, președintele clubului FC Hermannstadt, și Bogdan Vintilă, fostul antrenor al echipei din Trivale. Cei doi au urmărit partida din tribuna acestui complex, iar la finalul partidei s-au întreținut cu oficialii piteșteni.
Rusu, menajat
Atacantul Bogdan Rusu nu a prins nici un minut în amicalul cu Concordia Chiajna. Vârful alb-violeților se confruntă cu mici probleme medicale, iar staff-ul tehnic al echipei FC Argeș a preferat să-l menajeze în această partidă. Începând de luni, Rusu va reintra în programul de pregătire al echipei și va fi apt de joc la meciurile de verificare care au mai rămas de disputat din această perioadă precompetițională.
Primul meci pentru Florin Borța
Fundașul dreapta Florin Borța a bifat primul meci în tricoul alb-violet. Fotbalistul venit în această iarnă de la Universitatea Craiova a fost utilizat timp de 90 de minute în amicalul cu Concordia Chiajna. Fotbalistul de 24 de ani nu i-a înșelat așteptările antrenorului Eugen Neagoe, Borța centrând la golul lui Mitoi. Per ansamblu evoluția lui fiind foarte bună.
Juniorii nefolosiți
În testul cu Concordia Chiajna, antrenorul Eugen Neagoe a preferat să dea mai multe minute jucătorilor cu experiență pe care îi are în lot și nu a apelat la serviciile juniorilor care se pregătesc cu echipa mare. Pe banca de rezerve au rămas până la finalul partidei portarul Alexandru Silveanu, experimentații fundași Adrian Scarlatache și Ionuț Balaur, dar și tinerii Gino Oprescu, Alexandru Dinoci, Andrei Stoica și Adelin Mircea. Singurii jucători sub vârstă pe care Neagoe a mizat în partida cu ilfovenii au fost Radu Ciuciulete, Mario Tudose, Yanis Pîrvu și Mario Mitoi.