Situații în care este recomandată extracția unui dinte
Deși, în trecut, extracția dentară era o practică foarte uzuală, recurgându-se la ea de fiecare dată când pacientul resimțea o durere acută la nivelul dintelui, în prezent, datorită evoluției medicinei stomatologice, medicii încearcă pe cât posibil să salveze dintele afectat.
Există și cazuri în care extracția dentară este singura soluție.
- În cazul unui dinte puternic afectat de carie care nu mai poate fi restaurat prin obturație ori mijloace protetice. De amintit este că procesul carios poate afecta inclusiv un dinte stâlp aflat sub o lucrare protetică
- Dinții afectați de parodontită marginală cronică profundă (boala parodontală) care prezintă mobilitate severă, de gradul al III lea
- Dinte cu gangrenă ori procese supurative repetate care pot afecta alți dinți din vecinătate
- În cazul fracturilor corono-radiculare, atunci când linia de fractură implică coroana, dar și rădăcina dintelui în cauză.
- Extracția în scop ortodontic. Spre exemplu, molarii III (măselele de minte) pot împiedica alinierea celorlalți dinți pe arcadă în cazul unor înghesuiri dentare, iar dinţii incluşi pot provoacă dizarmonii dento-alveolare, pot împiedica erupţia sau redresarea ortodontică a dinţilor vecini
- Extracția în scop protetic în cazul dinților care au migrat prin extruzie sau înclinări și împiedică relizarea unei lucrări protetice
- În cazul unui dinte temporar sau de lapte, când acesta nu și-a încheiat procesul de rizaliză, nu prezintă mobilitate și împiedica erupția normală a dintelui permanent
Recomandări după efectuarea extracției dentare
- Mențineți compresa minim 2 ore
- Dietă semilichidă, la temperatura camerei în ziua intervenţiei; evitați consumul de produse iritante – produse lactate, alimente dure, băuturi alcoolice, fumatul
- Evitați 1 – 2 zile alimentele prea fierbinți sau prea reci ( ceai fierbinte, înghețată, etc)
- Reluarea periajului dentar începând de a doua zi, menajând zona plăgii postextracţionale
- Daca aveți dureri puteți folosi analgezice ușoare
- De reținut este că durerea locală, tumefacția obrazului sau buzei, trismus moderat ( incapacitatea de a decshide gura) – în special după extracția molarilor de minte inferiori- sunt manifestări normale postoperatorii și se remit de regulă după 3-4 zile
Practic extracția dentara este ultima soluție la care se va apela! email:contact@drteo.ro si tel: 0736/407.404