Judecat după ce a deversat deșeuri petroliere în râu

0

Patronul unui service auto va fi trimis în judecată după ce a deversat la un canal deșeuri petroliere. Reziduurile au ajuns în râul Argeș. A fost cercetat pentru privind săvârșirea infracțiunilor de poluarea prin evacuarea, în atmosferă sau pe sol, a unor deșeuri ori substanțe periculoase.

În seara zilei de 31 ianuarie, polițiștii argeșeni au fost sesizați, prin apel la 112, cu privire la faptul că pe râul Argeș, în zona Podul Viilor, la Piteşti, apa conţine evidente reziduuri petroliere, care au un miros greu, specific. În urma anchetei s-a stabilit că proprietarul unui service auto, de pe strada Depozitelor, a deversat circa 500 de litri de ulei uzat de motor, benzină, motorină și alte reziduuri pe o vâlcea, fără să își dea seama că vor ajunge în râul Argeș. După câteva ore reziduurile au ajuns în râu. În timpul cercetărilor, pe lângă ancheta penală, Constantin S. din Suseni, patronul service-ului a fost amendat. El a primit sancţiuni de 100.000 lei. Acum urmează să fie trimis în judecată după ce polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au finalizat cercetările în dosarul penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești. El va fi judecat pentru săvârșirea infracțiunilor de poluarea prin evacuarea, în atmosferă sau pe sol, a unor deșeuri ori substanțe periculoase și de evacuarea, aruncarea sau injectarea în apele de suprafață și subterane, în apele martitime interioare ori în apele mării teritoriale de ape uzate, deșeuri, reziduuri sau produse de orice fel, care conțin substanțe, bacterii ori microbi în cantitate sau concentrație care poate schimba caracteristicile apei, punând în pericol viața, sănătatea și integritatea corporală a persoanelor, viața animalelor, mediul, producția agricolă ori industrială sau fondul piscicol. Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.