A încălcat, de mai multe ori, ordinul de protecție!

0

În timpul unor verificări ale polițiștilor din cadrul Secției Rurale Rociu, un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din Rociu, a fost găsit în casa concubinei lui desi nu avea voie nici măcar să se apropie de locuință. Împotriva lui era emis un ordin de protecție, pe care l-a încălcat de mai multe ori. A fost reținut pe bază de ordonanță de oamenii legii.

Miercuri, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rociu, în timp ce patrulau prin comună, au mers la locuința unei femei despre care se știa că a fost agresată de concubin și împotriva bărbatului instanța a emis un ordin de protecție valabil pe 6 luni. Cristian G. nu avea voie să se apropie la mai mult de 50 de metri de locuința femeii sau de ea.  Decizia instanței a fost dată în luna sepembrie anul trecut și expira luna viitoare. Oamenii legii știau însă că bărbatul a mai încălcat de două ori măsura, pentru care era și cercetat, de aceea au vrut să verifice. Când au ajuns la casa concubinei l-au găsit pe Cristian G. în locuință. Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, privind săvârșirea infracțiunii de încălcarea de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile dispuse. Miercuri, Cristian G. a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore. Ieri a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Împotriva lui a fost luată măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.