O tânără, în vârstă de 20 de ani, din Bascov, a fost sancționată dur de polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești, miercuri. Oamenii legii era pe bulevardul Nicolae Blăcescu și au observat că tânăra, aflată la volanul unui Audi, făcea slalom printre mașini, depășind când pe o bandă când pe cealaltă, fără să semnalizeze. Ca și cum comportamentul ei agresiv în trafic nu ar fi fost de ajuns, în timpul manevrelor vorbea la telefon, fără a avea montat un dispozitiv de tip ”mâini libere,,. Ca urmare a abaterilor constatate, tânăra a fost sancționată contravențional, cu amenzi în valoare totală de 1.320 de lei, conform OUG 195/2002R, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 30 de zile.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525