Consiliul Concurenței a amendat cu 123 milioane lei patru companii pentru participarea la o înțelegere aniconcurențială privind comercializarea televizoarelor și a telefoanelor mobile. Înțelegerea ar fi avut loc în perioada 2019-2021.
”Consiliul Concurenţei a sancţionat companiile SEROM, Dante International S.A., Altex România S.R.L. şi Flanco Retail S.A cu 123 milioane lei pentru participarea la o înţelegere anticoncurenţială pe piaţa comercializării televizoarelor şi telefoanelor mobile, în perioada 2019-2021”, anunţă Consiliul Concurenței.
Amenzile au fost aplicate astfel:
· SEROM ( Samsung Electronics România) 75.441.655 lei
· Dante Internaţional (eMAG) 20.311.427 lei
· Altex România 21.376.113 lei
· Flanco Retail 6.223.580 lei
”Înţelegerea anticoncurenţială a constat în fixarea preţurilor de revânzare a unor produse de către SEROM şi fiecare din partenerii săi comerciali, respectiv Altex, Dante şi Flanco, ceea ce a condus la limitarea capacităţii celor trei comercianţi cu amănuntul de a-şi stabili independent preţurile de revânzare. Astfel, a fost restricţionată concurenţa la nivelul comerţului cu amănuntul, având efect asupra consumatorilor, care au plătit preţuri mai mari pentru anumite tipuri de televizoare şi telefoane mobile. Televizoarele şi telefoanele mobile reprezintă unele dintre cele mai importante produse electronice şi de comunicaţii”, precizează Consiliul Concurenţei.
Indiciile care au stat la baza declanşării investigaţiei au inclus şi informaţii primite pe Platforma Avertizorilor de Concurenţă, un instrument prin intermediul căruia se pot aduce în atenţia autorităţii încălcările Legii concurenţei, în mod anonim. Platforma poate fi accesată la https://report.whistleb.com/ro/consiliulconcurentei.
Legea concurenţei interzice orice înţelegeri între companii şi practici concertate care împiedică, restrâng sau denaturează concurenţa pe piaţa românească, în special cele care stabilesc preţuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiţii de tranzacţionare.
Deciziile Consiliului Concurenţei sunt executorii, iar amenzile aplicate reprezintă venituri la bugetul de stat. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) pune în aplicare decizia de sancţionare a autorităţii de concurenţă şi execută amenzile.
Două dintre companiile amendate, respectiv eMAG și Flanco au transmis puncte de vedere pentru observatornews.ro în care precizează că au colaborat cu Consiliul Concurenței în perioada investigației și vor respecta decizia.