FC Argeș și Metaloglobus București au terminat la egalitate, 1-1, miercuri, în cel de-al patrulea amical din această iarnă, disputat la baza sportivă Viitorul Argeș de la Albota.
Încă din startul partidei, alb-violeții au pus presiune pe adversar, iar ocaziile de gol nu s-au lăsat mult așteptate. Petrescu, Tofan, Rusu și Dulcea și-au creat oportunități clare de a marca, însă nu l-au putut învinge pe Gavrilaș. La puțin timp după pauză, oaspeții au deschis scorul prin Zukanovic, care a profitat de o neînțelegere între portarul Straton și Ciuciulete și a trimis în plasă. Argeșul a avut șansa de a restabili egalitatea în două rânduri prin Andrei Stoica, însă șuturile acestuia au fost respinse de Nedelcovici. În ultimul minut al timpului regulamentar, Metaloglobus își putea dubla avantajul pe tabelă, însă Micle a reușit să respingă șutul violent al lui Marica. În minutele de prelungire ale partidei, Tofan și Issah au avut o altercație, fiind nevoie de intervenția celor doi antrenori pentru a calma spiritele. Piteștenii au restabilit egalitatea în cel de-al șaptelea minut suplimentar al meciului, Buhăcianu trimițând în poartă din câțiva metri, după o respingere nefericită lui Nedelcovici.
FC Argeș – Metaloglobus București 1-1(0-0)
Au marcat: Buhacianu(min.90+7) /Zukanovic (min.56)
FC Argeș: Straton – Tofan, Ciuciulete, Tudose, Borța – Nortey, Boboc – Mitoi, Petrescu, Dulcea – Rusu
După pauză au mai intrat Micle, Dinoci, Rădescu, Haită, Adelin Mircea, Oprescu, Stoica, Buhăcianu și Angelov
Antrenor: Eugen Neagoe
Metaloglobus București: Gavrilaș – Kouadio, Diallo, Cazan, Sava – Issah, Honciu, Vlad, Manolache – Huiban, Zukanovic
După pauză au mai intrat Nedelcovici, Milea, Neacsu, Sârbu, Liș, Pătrașcu, Marica Antrenor: Ianis Zicu