Tot mai multe acțiuni ale polițiștilor în școli

0

461 de preșcolari, elevi de gimnaziu și de liceu, alături de 34 de cadre didactice, s-au întâlnit cu polițiștii argeșeni în cadrul activităților preventiv – educative din ziua de 14 februarie.

”Activitățile preventiv-educative din ultimele 24 de ore au fost desfășurate în 5 unități școlare, atât în mediul urban cât și în mediul rural, acestea având următoarele scopuri:

  • prevenirea evenimentelor rutiere, prin cunoașterea și înțelegerea regulilor de circulație;
  • conștientizarea consecințelor asociate riscului de violență școlară în unitățile de învățământ;
  • cunoașterea atribuțiilor și rolului meseriei de polițist pentru societate.
    Polițiștii au prezentat și aspecte privind prevenirea și combaterea delincvenței juvenile, a victimizării în rândul minorilor, aspecte referitoare la răspunderea contravențională și penală a minorilor.
    De asemenea, au fost prezentate elevilor consecințe ale consumului și implicații legale ale traficului de substanțe cu efect psihoactiv, aspecte privind siguranța în mediul on-line, precum și aspecte privind traficul de persoane.

Activitățile din ultimele 24 de ore au fost desfășurate după cum urmează:

  • polițiștii Biroului Siguranța Școlară Argeș, împreună cu polițiștii Serviciului Rutier Argeș, au desfășurat activități preventive la Școala Gimnazială ,,C.D. Aricescu” din municipiul Câmpulung, beneficiari fiind 135 de elevi de liceu și 10 cadre didactice.
  • polițiștii Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității Argeș, împreună cu polițiștii Serviciului Rutier Argeș, au desfășurat activități preventive la Școala Gimnazială ,,Mihai Eminescu” din municipiul Pitești, beneficiari fiind 75 de elevi de liceu și 3 cadre didactice.
  • polițiștii de proximitate din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au desfășurat activități preventive la Școala Gimnazială ,,Alexandru Davila” din municipiul Pitești, beneficiari fiind 25 de elevi de liceu și un cadru didactic.
  • polițiștii de proximitate din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au desfășurat activități preventive la două unități de învățământ de pe raza de competență, astfel:
    I. o activitate la Grădinița cu Program Normal ,,Căsuța cu Povești” din municipiul Curtea de Argeș, cu 76 de preșcolari și 8 cadre didactice;
    II. o activitate la Liceul Tehnologic ,,Constantin Dobrescu” din municipiul Curtea de Argeș, cu 150 de elevi și 12 cadre didactice.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.