Sfârșit de săptămână în siguranță, alături de jandarmii argeșeni

0

Pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță, jandarmii argeșeni vor fi și în acest sfârșit de săptămână jandarmii argeșeni vor fi la datorie.

Astfel, duminică, 18 februarie, oamenii legii vor fi prezenți la Sala Sporturilor din Mioveni pentru a asigura măsurile de ordine publică cu ocazia desfășurării meciului de handbal feminin dintre echipele CS Rapid București și Team Esbjerg.

De asemenea, pentru siguranța participanților, sâmbătă, 17 februarie, jandarmii vor fi prezenți și în comuna Rociu, la evenimentul cultural-artistic “Hora Satului”.

Oamenii legii recomandă participanților la evenimentele publice să respecte indicaţiile organizatorilor și ale  forțelor de ordine, să supravegheze cu atenție copiii, să aibă grijă de bunurile personale, să evite implicarea în conflicte de orice natură, iar în cazul în care se află într-o situație dificilă să solicite sprijinul patrulelor de jandarmerie.

Dacă în acest sfârșit de săptămână alegeți să faceți drumeții în zona montană a județului nostru, jandarmii montani vă recomandă să acordați o atenție deosebită prognozei meteo și să vă echipați corespunzător. De asemenea, asigurați-vă că traseul ales este deschis circulației și poate fi parcurs în siguranță. Evitați zonele nemarcate sau drumurile închise, precum și cele pe care nu le cunoașteți.

În situația în care vă aflați într-o situație de risc sau sunteți martorii unor fapte de natură antisocială, puteți solicita sprijinul celui mai apropiat echipaj de jandarmerie, direct sau prin apel la numărul unic de urgență 112.