Eugen Neagoe: ”Nu mi-a plăcut jocul din repriza a doua”

0

Antrenorul Eugen Neagoe s-a declarat nemulțumit de prestația elevilor săi din partea secundă a amicalului cu CSA Steaua, încheiat la egalitate, 1-1.

Tehnicianul echipei din Trivale speră să pună la punct lucrurile care nu au mers, iar la primul meci oficial din acest an, cel de la Miercurea Ciuc, cu FC Csikszereda, programat pe 26 februarie, de la ora 17.00, FC Argeș să arate foarte bine: ”Am vrut să câștigăm acest joc și cred că puteam. În prima repriză am avut situații clare de a marca și trebuia s-o facem. Dacă aveam mai multe goluri marcate până la pauză, probabil că alta era istoria. Per ansamblu, și în special repriza a doua, nu mi-a plăcut jocul nostru. Ne-au dominat, au avut mai mult posesia. Ok, noi suntem puțin obosiți, știam acest lucru. Am avut și o zi liberă după amicalul cu Mioveniul, trebuia să le dau la băieți pentru că eram de opt zile în cantonament. S-a cunoscut, nu am mai fost așa proaspeți cum trebuia, dar sper să ajungem bine la ora jocului de la Miercurea Ciuc”

#”Am pierdut mingea cu ușurință”

Neagoe a identificat problemele din jocul echipei sale: ”Am întâlnit un adversar bun, o echipă omogenă, care joacă de mult timp împreună. Au jucători buni de liga a doua, dar una peste alta, ok cu efortul mare pe care l-am făcut. Am rulat și mulți copii. Sunt inerente aceste greșeli, cu toate că nu aș vrea să le facem. Sunt puțin dezamăgit pentru că am pierdut mingea cu ușurință. Trebuia să avem o concentrare mai mare și să ținem mai mult de minge. Una, două pierdeam mingea. Când am făcut ce trebuia în prima repriză, am recuperat în jumătatea terenului, chiar în terenul advers, și ne-am creat multe situații de a marca. În repriza a doua ne-au dominat”.