FC Argeș U14 atacă podiumul la Brașov Indoor Cup

0

De luni și până miercuri, FC Argeș U14 participă la turneul Brașov Indoor Cup, una dintre cele mai puternice competiții de juniori din țară.

La întrecerea organizată la baza sportivă ICIM sunt prezente 15 cluburi din țară, la start regăsindu-se Universitatea Craiova, FCSB, Farul Constanța, Dinamo București, Kids Tâmpa Brașov, Politehnica Timișoara și trei formații din Republica Moldova: Getica Chișinău, FC Chișinău și Academia Radu Rebeja Chișinău. Puștii pregătiți de antrenorii Adrian Mălușanu și Augustin Eduard au fost repartizați în grupa E, urmând să întâlnească Kinder Târgoviște și Școala de Fotbal Pîrvu. Obiectivul alb-violeților este calificarea în fazele superioare ale competiției și un loc pe podium. Sistemul de joc este 10+1 jucători, durata unui meci fiind de 2 reprize x 30 minute, cu o pauză de 3 minute între reprize.

Premiile turneului:

Loc I – diplomă, cupă, medalii

Loc II – diplomă, cupă, medalii

Loc III – diplomă, cupa, medalii

Loc IV – diplomă

Cel mai bun jucător – trofeu, diplomă

Cel mai bun portar – trofeu, diplomă

Golgheter – trofeu, diplomă, minge 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.