Tinere talente de urmărit la Euro 2024 – care sunt cei mai talentaţi tineri fotbalişti de la Campionatul European de Fotbal din Germania

0

Campionatele Europene și Mondiale reprezintă cea mai bună modalitate de afirmare pentru tinerii fotbaliști de valoare. În ultimii ani, media de vârstă a echipelor naționale a scăzut, iar acest lucru se datorează prezenței printre fotbaliștii cu experiență și reputație a unor staruri în devenire. Euro 2024 este momentul în care aceste staruri pot să strălucească și să se transforme în super nove!

Grupa B – cine va reuşi să strălucească în cea mai tare grupă de la Euro 2024?

Spania, Albania, Italia și Croația sunt reprezentativele din Grupa B, considerată de specialiștii din fotbal drept Grupa Morții. Campioanele mondiale și europene, Italia și Spania se vor confruntă cu Croația, vice-campioană mondială în 2018 și locul 3 la Mondialul din 2022. Naționalele Spaniei și Croației îi propun pe lista tinerelor talente de urmărit pe:

·   Gavi (19 ani, Barcelona, 90 milioane Euro)

·   Nico Williams (21 ani, Atletico Bilbao, 50 milioane Euro)

·   Lamine Yamal (16 ani, Barcelona, 90 milioane Euro)

·   Martin Baturina (20 ani, Dinamo Zagreb, 18 milioane Euro)

·   Dion Beljo (21 ani, FC Augsburg, 6.5 milioane Euro)

·   Luka Sucic (21 ani, Red Bull Salzburg, 18 milioane Euro)

În timp ce Italia mizează pe jucători cu experiență, Albania îl propune pe lista starurilor de urmărit la acest campionat european pe Kristjan Asllani. Mijlocașul defensiv evoluează la Inter Milan, are 21 de ani și este evaluat la 14 milioane Euro. Grupa B va atrage cu siguranță atenția microbiștilor, fiind pe lista principalelor case de pariuri online, datorită meciurilor propuse.

Grupele A şi C – două selecţionate de top aflate în pole-position pentru ocuparea primului loc în grupă

Grupa A este grupa în care evoluează reprezentativă țării gazdă, Germania. Naționala antrenată de Julian Nagelsmann are o medie de vârstă de 29.3 ani, singurul talent tânăr de urmărit fiind Florian Wirtz. Cotat la 100 milioane Euro, fotbalistul de 20 de ani este mijlocaș ofensiv la echipa Bayern 04 Leverkusen.

Scoția, Ungaria și Elveția completează grupa A, iar reprezentativa maghiară le propune microbiștilor un fundaș stânga de 20 de ani pe care să-l urmărească. Milos Kerkez joacă la Bournemouth și este cotat la 20 milioane Euro. Scoția și Elveția nu au tineri atât de valoroși care să atragă atenția la Campionatul European de Fotbal din Germania.

În grupa C, Anglia pare să fie candidată fără rival la prima poziție în grupa, dar și la câștigarea titlului. Având o medie de vârstă de 26.7 ani, selecționată Albionului este și cea mai bine cotată reprezentativă de la acest European, cu un lot evaluat la 1.15 miliarde Euro. Pe lângă  jucătorii valoroși de 22-23 de ani, precum Phil Fodden (110 milioane Euro), Bukayo Saka (120 milioane Euro) și Mark Guehi (38 milioane Euro) are și câțiva tineri extrem de bine cotați.

Este vorba despre Rico Lewis (19 ani, fundaș dreapta, Manchester City, 38 milioane Euro) și Cole Palmer (21 ani, mijlocaș ofensiv, Chelsea, 45 milioane Euro). Însă, perla Coroanei este Jude Bellingham, mijlocașul central de 20 de ani al echipei Real Madrid și care este evaluat la 180 milioane Euro. Danemarca, Slovenia și Serbia sunt celelalte naționale calificate în grupa C.

Grupele D, E și F – grupele de la Euro 2024 care încă nu şi-au aflat cea de-a patra naţională participantă

În urma barajului care se va disputa în luna martie pentru grupele D, E și F urmează să se stabilească și cea de-a patra echipă. Este vorba despre Finlanda, Țară Galilor, Estonia sau Polonia (grupa D), Ucraina, Israel, Bosnia și Herțegovina ori Islanda (grupa E) și Luxemburg, Kazakhstan, Georgia sau Grecia (grupa F).

În grupa D, naționala Țărilor de Jos îi propune pe Bart Verbruggen (21 ani, portar, Brighton & Hove Albion, 15 milioane Euro), Jorrel Hato (17 ani, fundaș central, Ajax, 22 milioane Euro) și Xavi Simons (20 ani, extremă dreapta, RP Leipzig, 70 milioane Euro). În grupa F, Portugalia îl propune pe Joao Neves, 19 ani, mijlocaș defensiv, care joacă la Benfica și care valorează 45 milioane Euro.

În grupa E, unde joacă și România, selecționată Belgiei mizează pe Ameen Al-Dakhil (21 ani, fundaș central, Burnley, 15 milioane Euro), Arthur Vermeeren (19 ani, fundaș central, Anderlecht, 30 milioane Euro), Johan Bakayoko (20 ani, extremă dreapta, PSV Eidhoven, 40 milioane Euro) și pe Jeremy Doku (21 ani, extremă stânga, Manchester City, 65 milioane Euro). Aceștia sunt tinerii fotbaliști U21 care trebuie urmăriți la Euro 2024.