Așa cum ne-au obișnuit de mulți ani, actorii Teatrului Alexandru Davila îș așteaptă spectatorii și în acest week-end. Sâmbătă va alea loc avanpremiera spectacolului ”Salonul de urâțire” iar premiera va avea loc duminică.
Sâmbătă, de la ora 11.30 va fi pusă în scenă un spectacole pentru copii. Micuții vor putea vedea îndrăgitele personaje din ”Isprăvile lui Păcală”, iar duminică, la aceeași oră, își vor da întâlnie cu actorii din piesa ”Prostia omeneacă”.
”Salonul de urâțire”
Sâmbătă seara, de la ora 19.00 spectatorii vor putea urmări avanpremiera spectacolului ”Salonul de urâțire”, iar duminică, de la aceeași oră, va fi pusă în scenă premiera. Din distribuție fac parte 43 de actori și soliști. ”Studioul de Teatru-Film „Alexandru Davila” Pitești, prezintă! În curând, la comanda: motor! … o armată de actori, muzicanți, cântăreți și dansatori, se va pune în mișcare, gata de filmare! Se toarnă chiar pe scena mare a Teatrului, într-un format de studio, secvențe dintr-un show care vă va lăsa tablou! Că-l veți lua cu voi, ca bun de povestit, sau îi veți da un scurt delete, ștergându-l din memorie, cu gusturile personale nu e de glumit! Sâmburele discordiei în jurul căruia se-nvârte ca un carusel, povestea, este „Salonul …”, căruia unii glumeți, gata să dea, totuși, buluc, îi spun, „de frumusețe”, de „nou look” … alții, mai țepeni, fără șovăire, îi zic „salon de urâțire”! Așa cum unii-n spatele machiajului de-o palmă, al urâtului, au ochi de-a desluși ascunse frumuseți, alții resping, refuză categoric să accepte că în jur se schimbă fața lumii, și nu neapărat așa cum și-ar dori-o bunii. N-om ține parte unuia sau altuia, ci vom lăsa ca bunul simț și bunul gust să hotărască balanța cum să-ncline”, au transmis reprezentanții Teatrului Alexandru Davila despre spectacolul ce va urma. Biletel pot fi cumpărate direct de la de la Agenția teatrală sau accesând linkul:
https://www.mystage.ro/spectacole/salonul-de-uratire-4277?af=57