A muncit în cârje dar a ajuns pe drumuri!

0

Pribeag prin țară  în scaun cu rotile, așa a ajuns un bărbat, în vârstă de 46 de ani, care caută cu disperare ajutor pentru el și familia lui. Victor Ilie, de 46 de ani, suferă de o infirmitate de mic copil. Cu toate acestea nu a vrut să fie tratat ca o persoană cu handicap și a muncit într-o fabrică de rulmenți din Brașov până în 2022. Atunci starea lui de sănătate s-a înrăutățit și nu a mai putut să meargă, nici să muncească și a început declinul financiar. Are o locuință la Zărnești, în județul vecin, pe care a fost nevoit să o părăseacă  pentru că nu mai are curent, apă și nici gaze, din cauza datoriilor acumulate. Acum împreună cu soția și cei doi copii încearcă să facă rost de bani ca să se întoarcă în căminul lor, dar și să își poată continua tratamentul.

Victor Arpad a venit la redacția Curierul zilei, în scaun cu rotile. Bărbatul a mărturisit că se află într-o situație disperată, în care ajuns chiar să cerșească. La vârsta de 2 ani, din cauza unui vaccin a rămas cu o infirmitate și nu a mai putut să meargă, a povestit acesta. La vârsta de 5 ani a început să pășească în cârje. A putut să ducă o viață normală. A mers la școală, și-a găsit un loc de muncă, s-a căsătorit în urmă cu 13 ani și a devenit tatăl a doi copii, o fetiță de 12 ani și un băiețel de 8 ani. ” În urmă cu un an și câteva luni, în 2022 am avut probleme de sănătate, din cauza glandei tiroide. Am slăbit aproape 40 de kilograme și nu am mai putut să merg în cârje. De atunci mă deplasez în scaunul cu rotile și nu am mai putut să muncesc.  Ne-a fost din ce în ce mai greu și am acumulat multe datorii. Am rămas fără curent și gaze și o cunoștință din Pitești ne-a oferit o locuință, într-o casă bătrânească acolo unde stăm acum. Am mers și am cerut ajutorul la ONG-uri, la Primăria Zărnești unde avem locuința, la biserici, dar nu am reușit să facem, rost de bani. Am fost și am cerut ajutorul în lung și-n lat. În această perioadă am aflat că soția a rămas din nou însărcinată. Sarcina e mică, două luni, dar vom păstra copilul pentru că eu sunt credincios și nu sunt de acord cu avortul. Cu voia lui Dumnezeu vom reuși să trecem de această cumpănă din viața noastră și să ne putem întoarce în căminul nostru, la viața de dinainte” a povestit Victor Ilie. Bărbatul are certificat de handicap grav cu însoțitor, emis de autoritățile din Brașov în 2017. Indemnizația le poate asigura doar traiul zilnic celor patru membrii ai familiei. Bărbatul spune că are nevoie de tratament și o parte din bani se duc pe medicamente. Victor Ilie îi roagă pe cei care pot ajuta familia, greu încercată, să le întindă o mână. Orice donație oricât de mică pentru ei contează. Donațiile pot fi făcute în următorul cont: RO16BRDE080SV30025960800  .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.