TIR încărcat cu ață, răsturnat la Cotmeana!

0

Un autoren s-a răstrunat într-o curbă de pe DN 7, la Cotmeana. Șoferul, în vârstă de 25 de ani, de cetățenie turcă a fost rănit ușor. TIR-ul era încărcat cu ață. Traficul a fost blocat pe un sens de mers și s-a circulat alternativ, pe celălalt sens. Foto: Info Trafic Pitești

”Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș, s-a stabilit că un bărbat de 25 de ani, de cetățenie turcă, care conducea un ansamblu rutier, circulând din direcția Pitești spre Rm. Vâlcea, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, posibil pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la ieșirea din curbă deosebit de periculoasă la dreapta, s-a răsturnat pe sensul opus de deplasare.

În urma evenimentului, conducătorul auto a suferit leziuni, fiind preluat de un echipaj medical și transportat la spital.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș.