La finalul partidei cu Progresul Spartac București, câștigată la limită de FC Argeș, 1-0, antrenorul Eugen Neagoe s-a declarat dezamăgit de evoluția jucătorilor săi.
Tehnicianul alb-violeților le cere elevilor săi să se trezească la realitate și să demonstreze că merită să joace la o formație cu pretenții: ”Dacă am fi continuat să jucăm în repriza a doua cum am făcut-o în prima repriză, când am avut ocazii, am dominat adversarul, am avut șanse bune de a marca, să scăpăm singuri cu portarul și să nu marcăm, e o problemă… apoi, după pauză, efectiv parcă ne era frică să câștigăm.
N-am reușit să avem ocazii, am făcut și schimbări la pauză, dar sunt supărat, sunt dezamăgit pe evoluția din repriza a doua. Sunt dezamăgit de marea majoritate a jucătorilor, nu ne putem prezenta cum am făcut-o în repriza a doua.
Jucătorii nu își explică evoluția, cum să o explici? Adversarii au fost în 10 oameni și tu efectiv ai frică să ataci poarta adversă. O a doua repriză foarte slabă, poate cea mai slabă. Dar, trebuie să se trezească! ‘Ok, gata, uitați de play-off, trebuie să vă concentrați pe ce aveți de făcut!’ Mai avem meciuri și trebuie să arătăm că știm să jucăm fotbal.
În repriza a doua chiar am jucat modest, nu am jucat nimic! Trebuie să ne trezim! Jucătorii intră pe teren, trebuie să se trezească, nu au voie să se prezinte de situația asta.
Le-am spus: ‘Nu poți să te comporți de maniera asta, trebuie să se respecte jucătorul pe el! E fotbalist profesionist, nu trebuie să vină în fața suporterilor și să se comporte așa, ca în repriza a doua”, a spus Eugen Neagoe la conferința de presă.