Florin Salam reținut la denunțul unui argeșean

0

Florin Salam a fost reținut joi dimineață, pentru 24 de ore, sub acuzația de înşelăciune. Trei persoane au depus plângere împotriva solistului precizând că acesta a încasat bani în avans pentru a cânta la 3 evenimente dar nu s-a prezentat.  

Se pare că în timpul audierilor, Forin Salam a spus că a dat banii înapoi victimelor. Unul dintre păgubiți este argeșean, din Costești. Este vorba de Maikal  Stănescu, cuscrul lui Dan Stănescu Regele Internațional Creștin al Rromilor.  Acesta l-a avertizat pe manelist că daca nu îi va da banii înapoi o să facă reclamație. Astăzi, când a aflat de reținere, argeșeanul a postat pe pagina lui de Facebook : ”Uite că m-am ținut de cuvânt Florin Salam”. Argeșeanul spune că a plătit avansul prin transfer bancar.

Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) – Secţia 2 Poliţie au pus în aplicare trei mandate de percheziţie domiciliară în Bucureşti, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind săvârşirea a trei infracţiuni de înşelăciune, prejudiciul fiind de aproximativ 18.000 de euro.

„În fapt, la nivelul Secţiei 2 Poliţie au fost înregistrate plângerile a trei persoane care sesizau faptul că ar fi plătit anumite sume unui bărbat, pentru prestarea unor servicii muzicale, însă acesta nu şi-ar fi onorat înţelegerile şi nici n-ar fi restituit banii primiţi. Sesizările au fost depuse în zilele de 12 aprilie 2023, 16 ianuarie 2024 şi 21 februarie 2024″, a transmis Poliţia Capitalei.

În urma cercetărilor şi investigaţiilor desfăşurate, s-a stabilit că în cursul zilei de 21 iulie 2020, în timp ce se afla în incinta unui restaurant din Sectorul 1, în urma unei înţelegeri verbale cu o persoană, aceasta i-ar fi plătit bărbatului un avans de 3.000 de euro pentru prestarea unui program muzical, în vara anului 2021, la o petrecere. Ulterior, bănuitul nu şi-a respectat promisiunea şi nu i-ar fi returnat persoanei vătămate suma încasată.

Potrivit sursei citate, la data de 28 ianuarie 2023, o altă persoană ar fi mers la locuinţa bărbatului, iar în urma unei înţelegeri verbale i-ar fi plătit un avans 10.000 de euro pentru a presta servicii muzicale în data de 13 august 2023, însă bărbatul nu s-ar fi prezentat şi nici nu a returnat banii persoanei vătămate.

De asemenea, la data de 14 mai 2023, una dintre persoanele vătămate ar fi mers la locuinţa bănuitului, iar în urma unei înţelegeri verbale i-ar fi plătit acestuia cu titlu de avans 25.500 de lei pentru a presta servicii muzicale, în data de 29 septembrie 2023, însă bărbatul nu s-ar fi prezentat şi, ulterior, nici nu ar fi restituit banii primiţi.

Din cercetări, s-a stabilit că bănuitul ar fi săvârşit faptele în complicitate cu alţi doi bărbaţi.

„În vederea administrării materialului probator, în această dimineaţă vor fi puse în executare trei mandate de percheziţie domiciliară, urmând ca persoanele vizate să fie conduse la audieri, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun”, arată sursa citată.

Cercetările sunt continuate de către Secţia 2 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârşirii a trei infracţiuni de înşelăciune.