17 microbuze electrice și 17 stații de încărcare vor fi achiziționate de autoritățile județene în cadrul proiectului ”Achiziție microbuze destinate transportului elevilor din Județul Argeș prin finanțare acordată de Administraţia Fondului pentru Mediu”.
Finanțarea se acordă în procent de până la 100% din cheltuielile eligibile, în limita sumelor ce pot fi acordate pentru fiecare categorie de solicitanţi.
Cererea de finanțare a fost depusă în luna septembrie 2023. Valoarea eligibilă a investiției este de 21.008.403,36 lei fără TVA, respectiv 25.000.000,00 lei (inclusiv TVA), care vor fi repartizate altor UAT-uri (comune), care nu sunt incluse în cele aferente finanțării prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Administraţia Fondului pentru Mediu a transmis, în etapa de evaluare, solicitarea de clarificări către autoritățile județene, prin care solicită declarații pentru fiecare U.A.T. din cadrul solicitantului, asumate de reprezentantul legal.
#Lista localităților și numărul de microbuze:
1. U.A.T. Județul Argeș (pentru Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sfânta Marina” Curtea de Argeş)
2. U.A.T. Județul Argeș (pentru Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sfânta Filofteia” Ștefănești)
3. U.A.T. Vulturești
4. U.A.T. Căldăraru
5. U.A.T. Poiana Lacului
6. U.A.T. Bogați
7. U.A.T. Sălătrucu
8. U.A.T. Buzoești
9. U.A.T. Băbana
10. U.A.T. Bascov
11. U.A.T. Davidești
12. U.A.T. Popești
13. U.A.T. Mărăcineni
14. U.A.T. Vedea
15. U.A.T. Nucșoara
16. U.A.T. Dârmănești
17. U.A.T. Stâlpeni
Tot în anul 2023, autoritățile județene au mai accesat un alt program similar „Microbuze electrice pentru elevi”, finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, lansat de Ministerul Educației. În cadrul programului 25 de comune vor primi microbuze electrice pentru transportul elevilor.