Piteștenii Tudose și Dulcea, titulari în eșecul de Turcia

0

România U19 a început cu stângul Turul de Elită, ultima etapă a calificărilor înaintea turneului final EURO U19. Selecționata pregătită de Adrian Dulcea a pierdut, scor 0-2, confruntarea de miercuri, din Croația, cu reprezentativa similară a Turciei. 

Piteștenii Mario Tudose și Patrick Dulcea au fost integraliști în această partidă, însă nu au putut impiedica eșecul tricolorilor. După o primă repriză încheiată la egalitate, scor 0-0, naționala României a început mai bine a doua parte a jocului, ratând câteva ocazii importante. De cealaltă parte, deși nu a avut multe ocazii clare, Turcia a reușit să deschidă scorul după o eroare în apărarea României. Ayman Gulasi l-a învins pe Vlad Răfăilă în minutul 82 cu un șut puternic. Al doilea gol al Turciei a venit în prelungirile partidei după o minge pierdută la mijlocul terenului de jucătorii României, Halil Ozdemir ducând scorul la 2-0. Următorul meci al tricolorilor este sâmbătă, 23 martie, împotriva Germaniei. Se califică la EURO U19 câștigătoarele celor șapte grupe de la Turul de Elită. Turneul final va fi găzduit de Irlanda de Nord în perioada 15-28 iulie 2024. Naționala României a participat la două ediții de Campionat European U19, în 2011 și 2022. În 2025, turneul final EURO U19 va fi găzduit de România.  

Turcia – România 2-0(0-0)

Au marcat: Ayman Gulasi (82′), Halil Ozdemir (90’+2)  

ROMÂNIA: Răfăilă – Aioanei, Tudose, Șoptirean, Borza (Moraru 87′) – Raicu (Stancovici 79′), Jalade-cpt., Dulcea – Mazilu (Rădulescu 79′), Stan (Kodor 66′), Caragea (Pop 66′)

Rezerve: Frănculescu – Chinteș, Bădescu             Selecționer: Adrian Dulcea

TURCIA: Ertas – Yavuz, Kayali, Basyigit, Arkan (Yilmaz 62′) – Gezek, Dagdeviren, Uzun (Gulasi 72′) – Bars (Bayram 62′) – Yildirim (Sankaya 85′), Inanoglu (Ozdemir 46′)                                                                                           Rezerve: Bayaram – Fidan, Ayhan   Selecționer: Soykan Basar

Programul meciurilor este următorul:

Miercuri, 20 martie: Turcia – România 2-0

Sâmbătă, 23 martie: Germania – România, ora 13:30

Marți, 26 martie: România – Croația, ora 15:00 Meciurile pot fi urmărite pe FRF.TV