Polițiștii argeșeni sărbătoresc Ziua Poliției Române prin competiții sportive și competiții cu caracter profesional.
Tradiționalele competiții sportive, organizate la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, au debutat și anul acesta cu cea de fotbal, în perioada 18-20 martie.
Competiția ,,Cupa Ziua Poliției 2024 la fotbal”, desfășurată cu sprijinul I.P.A.- Regiunea 1 Argeș, a adunat la start 12 echipe, formate din polițiști din toate structurile (ordine publică, rutieră, combaterea criminalității, protecție internă și altele). Cupa a fost adjudecată de echipa formată din polițiști de la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, locul doi a fost ocupat de echipa Poliției Municipiului Pitești, iar locul trei de echipa Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate. Finaliștii au primit premii constând în echipamente sportive și cupe, asigurate de Asociația Internațională a Polițiștilor- Regiunea 1 Argeș.
Apoi, ieri, polițiștii s-au întrecut și într-o altă competiție, Cupa Mădălin Zamfir la Darts, organizată în memoria unui coleg drag și polițist desăvârșit, cu sprijinul Clubului Sportiv Darts Mioveni și Sala Sporturilor Mioveni. Formatul meciurilor a fost de 501, cu deschidere simplă și închidere dublă, un set, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Finaliștii au fost premiați cu diplome și cupe, puse la dispoziție de Clubul Sportiv Darts Mioveni.
Seria manifestărilor desfășurate de polițiști, dedicate Zilei Poliției Române, a continuat, astăzi, cu alte activități: Cupa Polițistei la TIR și Cupa Poliției la TIR dinamic, iar luni, 25 martie, va avea loc Cupa Poliției la Conducere Auto.
De asemenea, polițiștii argeșeni vor sărbători și alături de cetățeni, prin organizarea unor activități specifice cu prilejul Zilei Porților Deschise, ce vor avea loc luni, 25 martie, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, între orele 10:30-13:30.