Procurorii DNA-Serviciul Teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată a avocatului Alin Anton din cadrul Baroului Argeș, sub acuzația de trafic de influență. În plus, acesta a fost investigat financiar și procurorii DNA au constatat că nu poate justifica proveniența a peste două milioane de lei.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
”În primăvara anului 2019, inculpatul A.A., în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză), condamnată într-un dosar penal la o pedeapsă cu închisoarea în regim de detenție, suma de 10.000 euro, pe care ar fi și primit-o efectiv, în perioada aprilie-iulie 2019, prin mai multe transferuri făcute prin intermediul sistemului „Western Union”.
Banii respectivi ar fi fost pretinși de inculpat pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra judecătorilor din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și că-i va determina pe aceștia să adopte o soluție de admitere a recursului în casație pe care martorul, prin intermediul avocatului, urma să o exercite”, se precizează în documentul procurorilor DNA.
Imobil pus sub sechestru
În timpul cercetărilor Alin Anton a pus la dispoziția organelor judiciare suma de 10.000 euro, suma rezultată în urma traficului de influență, banii fiind depuși în contul Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, deschis pe numele său. Problemele avocatului argeșean nu se opresc aici. Ancheta procurorilor anticorupție a scos la iveală și faptul că Alin Anton și soția lui, de profesie tot avocat, nu pot justifica o mare parte din avere. În timpul cercetărilor, procurorii DNA au fost sprijiniți și de ofițerii Direcției Generale Anticorupție. ”În cauză, a fost efectuată o investigație financiară, ocazie cu care s-ar fi constatat că inculpatul și soția sa nu ar fi putut justifica proveniența unei sume de bani de 2.235.121 lei. În cursul urmăririi penale au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra sumei de 10.000 euro în vederea confiscării speciale și asupra unui imobil (evaluat la suma de 442.856 euro) ce aparține inculpatului și soției sale, în vederea confiscării extinse”, spun procurorii DNA-Pitești. Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Alba Iulia, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.