Luni, 25 martie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au depistat în trafic, un bărbat în vârstă de 52 de ani, din comuna Arefu, care conducea deși are permisul anulat de peste 5 ani. Mai mult, din 2018 se când nu mai posedă permis, bărbatul a fost condamnat de două ori, ultima dată în noiembrie 2023, tot pentru același gen de infracțiune.
Marți, în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au depistat în trafic pe Ion Marius P., de 52 de ani, din Arefu, care conducea un autoturism pe strada Vlad Țepeș, din municipiul Curtea de Argeș, iar în urma verificărilor a rezultat că șoferul figurează cu permisul de conducere anulat. Bărbatul nu mai este deținător din anul 2018 atunci când i-a fost anulat dreptul de a conduce autovehicule. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș. Oamenii legii au emis pe numle lui Ion Marius P. o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, marți 26 martie, fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Ion Marius P. este recidivist, el fiind condamnat până în prezent de două ori pentru comitere de infracțiuni la regimul rutier. În iulie 2023, Judecătoria Buftea l-a condamnat la 1 an și 10 luni închisoare cu suspendare, tot pentru coducere fără permis. În noiembrie 2023, Judecătoria Curtea de Argeș i-a dat o nouă condamnare pentru conducere cu permisul anulat. Instanța a dispus o pedeapsă de 2 ani și 2 luni închisoare cu suspendare, fixând o perioadă de supraveghere de 3 ani. Potrivit ultimei sentințe a fost menținută ca pedeapsă complementară interdicția de a conduce autovehicule pe o perioadă de 3 ani. Cum a încălcat din nou hotărârea judecătorească, este posibil ca a treia oară să nu mai scape de închisoare.