Primăria Municipiului Pitești, prin Direcția Impozite și Taxe Locale, reamintește contribuabililor că, pentru plata cu anticipație a impozitelor pe clădiri, terenuri și mijloace de transport, datorate pentru întregul an fiscal 2024, de către persoanele fizice, până la data de 1 aprilie 2024 inclusiv, se acordă o bonificație de 10 %.
Termenul inițial de plată era 31 martie 2024, însă, având în vedere că această dată este zi nelucrătoare (duminica), termenul scadent se prelungește până la sfârșitul zilei de luni, 1 aprilie 2024.
Este recomandată alternativa plăţii online a impozitelor şi taxelor locale, precum și a amenzilor contravenționale, variantă rapidă, sigură și fără necesitatea deplasărilor la ghișeu.
Modalități de plată a taxelor și impozitelor locale la #Pitești:
-online, cu autentificare, pe www.primariapitesti.ro :
-online, pe www.ghiseul.ro, atât pentru persoanele fizice, cât și pentru cele juridice : https://www.ghiseul.ro/ghiseul/public/
-prin virament bancar, în conturile instituției deschise la Trezorerie : https://www.primariapitesti.ro/modalitati-de-plata-a…
-direct la ghișeele instituției cu numerar sau cu card bancar; programul ghișeelor poate fi consultat pe site-ul instituției, accesând link-ul : https://www.primariapitesti.ro/centrele-de-incasare-a…