Startul meciului va fi dat de un micuț pianist

0

Reprezentanții FC Argeș Basketball  au pregătit noi surprize pentru suporterii piteșteni. Gruia Ioan Soare, unul dintre cei mai pasionați tineri de muzică din orașul nostru, va efectua aruncarea simbolică la derby-ul de vineri.

În vârstă de 11 ani, pianist de excepție, câștigător a numeroase premii și titluri naționale si internationale, bursier al Fundației Culturale Concerto și participant în 2024 la Masterclass, la Universitatea de Muzică din Viena, Gruia pare că vrea să îi calce pe urme lui Dinu Lipatti. Și nu doar prin simplul fapt că este elev în cadrul Liceului de Artă ce îi poartă numele, ci prin pasiunea pe care o arată pentru pian. Este doar clasa a IV-a, dar veți auzi mult timp de acum înainte povești de aur despre cântecele sale.

Oficialii clubului din Trivale nu sunt la prima surpriză pe care o pregătesc fanilor, la meciul precedent, de pe propriul teren, cel cu U BT Cluj, invitat special a fost Bodo, solistul trupei Proconsul, care a și dat startul simbolic al partidei.