În arest, după ce a furat două ghiozdane!

0

Un bărbat, în vârstă de 55 de ani, riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani după ce a furat ghiozdanele a doi elevi. Omul a fost reținut și a ajuns în arestul IPJ Argeș sub acuzația de furt. Curios este că bărbatul nu este recidivist fiind la prima  faptă de acest gen.

Marți, 2 aprilie, Ion M., de 55 de ani, din comuna Optași-Măgura, din județul Olt, se afla în stația de maxi-taxi situate în apropierea Școlii Budeasa. A văzut două ghiozdane rezemate de gardul unității de învățământ și le-a luat. În scurt timp elevii, care se jucau, au observant lipsa celor două ghizdane  în care aveau rechizite și bunuri personale. S-au dus acasă fără ghiozdane iar părinții au sesizat Poliția. Bărbatul a fos prins la scurt timp după comiterea faptei și bunurile sustrase au fost recuperate. După administrarea probatoriului, Ion M. a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. Ieri a fost prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Având în vedere că se află la prima faptă de acest gen, împotriva lui a fost luată măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.