Pensie pentru persoanele care s-au născut cu handicap

0

Proiect de lege în Parlament

Un proiect de lege, pus în dezbatere zilele trecute în Parlament, prevede ca persoanele cu handicap grav să obțină pensie de invaliditate chiar dacă nu contribuit la sistemul de pensii. Este vorba de cei care s-au născut cu un handicap grav și nu au putut să muncească niciodată. 

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 360/2023 privind sistemul public de pensii, pusă pe masa senatorilor la începutul acestei săptămâni, este de inițiată de trei deputați USR și susținută de alți 18 colegi din aceeași formațiune politică și vizează sprijinirea celor care, din cauza infirmităților de care suferă, nu au putut fi încadrați pe piața muncii și, prin urmare, nici nu au cotizat niciodată la sistemul public de asigurări sociale. Inițiatorii spun că deși persoanele cu grad de handicap primesc indemnizație, suma este foarte mică , de aproximativ 600 de lei, infimă față de coșul minim de consum. „În prezent, valoarea coşului minim este de 3.275 lei pe lună de persoană, recalcularea valorii coşului realizându-se în baza indicilor de preţuri comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică pentru luna septembrie 2022, raportat la luna septembrie 2021. Indiferent de venituri, persoanele cu handicap beneficiază de indemnizaţie lunară şi de buget complementar lunar. Începând cu luna martie 2023, indemnizaţia de handicap grav este în valoare de 419 lei, iar bugetul complementar este de 179 lei. Astfel, prestaţia socială acordată adultului cu handicap grav va fi de 598 lei, iar pentru copilul cu handicap grav, aceasta este în valoare de 359 lei”, se arată în expunerea de motive care însoțește proiectul de lege. 

Adulții cu handicap grav nu vor mai merge la revizuire

Ministerul Muncii a propus o majorare cu zece procente a indemnizațiilor persoanelor cu handicap dar chiar și așa, suma este mult prea mică, pentu nevoile unei persoane cu handicap grav.  „Având în vedere această situaţie, considerăm că persoanele care se nasc cu handicap grav şi nu pot activa pe piaţa muncii trebuie să beneficieze de o pensie de invaliditate decentă”, precizează inițiatorii proiectului. În prezent, legislația prevede că pot beneficia de pensie de invalidiate doar persoanele care au realizat stagii de cotizare contributive în sistemul public de pensii și au devenit invalizi în urma unor accidente de muncă sau a altor boli. Proiectul presupune introducerea în textul de lege a următorului paragraf: „au dreptul la pensie de invaliditate indiferent dacă au cotizat în sistemul public de pensii persoanele adulte încadrate în grad de handicap grav, care nu pot fi angajate pe piaţa muncii din cauza gravităţii consecinţelor invalidităţii”. De asemenea, adulții cu grad de handicap grav sunt introduși și pe lista pensionarilor de invaliditate care „nu mai sunt supuşi revizuirii medicale”.  Autorii propunerii au solicitat dezbaterea și adoptarea în procedură de urgență a acestui proiect de lege.