Trei medalii pentru luptătorii piteșteni la Cupa României!

0

Acum câteva zile, Călărașiul a găzduit Cupa României la lupte rezervată sportivilor Under 15. La întrecerea la care au participat cei mai buni sportivi din țară, CSM Pitești – LPS Pitești a obținut 3 medalii, dintre care 2 de argint și 1 de bronz. 

Pe treapta a doua a podiumului au urcat Vlăduț Mirică (ctg. 85kg) și Alexandru Ștefan(ctg. 75 kg), în timp ce pe ultima treaptă a podiumului a urcat Iacob Matei(ctg. 52 kg). În afară de aceste trei medalii, clubul piteștean a avut și două clasări pe locul 5 prin Alin Nicolae(ctg. 48 kg) și Anda Croitoru(ctg. 66 kg). Sportivii de la clubul din Ștrand sunt pregătiți de antrenorii Cătălin Miron, Ovidiu Croitor și Vasile Pavelescu.

”O competiție puternică și obositoare cu 700 de sportivi înscriși, obținerea unei medalii fiind foarte dificilă! Totuși sportivii noștri au făcut meciuri foarte bune, chiar și cei care au pierdut! Cu mai multă muncă și seriozitate, sunt sigur că le va veni rândul la toți să urce pe podium. Până atunci, ne vedem la sală să pregătim următoarea competiție de Juniori U20 ce se va ține tot la Călărași!” a declarat antrenorul Cătălin Miron.