Cea de-a 3-a acțiune programată în 2024 pentru loturile naționale de juniori s-a desfășurat sâmbătă, în județul Argeș, pe Circuitul ”La Heleșteu” din Schitu Golești, unde cei mai buni sportivi din cadrul disciplinelor rally-cross și slalom paralel au avut parte de o sesiune reușită de antrenament.
#12 sportivi în lot
După acțiunile destinate loturilor naționale de anduranță, drift, time-attack, super slalom și slalom juniori, desfășurate pe Circuitul MotorPark România de la Adâncata, respectiv CTPark, a venit rândul sportivilor din rallycross și slalom paralel să se reunească pe Circuitul ”La Heleșteu” din Schitu Golești.
La acțiunea susținută de Agenția Națională pentru Sport și de Federația Română de Automobilism Sportiv, prin intermediul Comisiei Naționale de Juniori, au participat 12 sportivi, coordonatorul și mentorul fiind Directorul Sportiv FRAS, Edwin Keleti.
”Am avut plăcerea să descopăr circuitul de rallycross și slalom paralel de la Schitu Golești, unde am susținut un antrenament extrem de util cu lotul de juniori de la aceste două discipline. Programa a cuprins antrenamente tehnice specifice, elemente de pregătire mentală și pregătire fizică de bază”, a precizat Edwin Keleti, oficialul federației declarându-se mulțumit de implicarea tuturor juniorilor.
Sportivii prezenți au beneficiat de condiții excelente – circuitul a fost recent reconfigurat și pista s-a prezentat impecabil, iar pe toată durata evenimentului au fost prezente un echipaj SMURD și o autospecială de Pompieri.
#Piteșteanul Andrei Dună, invitat special
La această acțiune au participat următorii sportivi: Iris Muscalu, Andrei Șerban, Rareș Șain, Antonio Bucura, Rareș Solomon, Victor Șerban, Mircea Șerbănescu, Lucas Sandu, Mateo Solomon – Rallycross, Denis Pleșa, Alexia Apostol și David Nedelcu – Slalom paralel.
Pilotul de Formula 4, Andrei Dună, a fost invitat special la acest eveniment, sportivul piteștean reușind să le transmită juniorilor din experiența sa și, totodată, să-i motiveze înaintea sezonului competițional 2024.
De asemenea, în cadrul evenimentului au fost prezenți președintele FRAS, Norris Măgeanu, vicepreședintele FRAS, Cătălin Nicolaescu, precum și președintele Comisiei Naționale de Rallycross, Cristian Otobîcu.