Femei reținute pentru tâlhărie!

0

Un bărbat, de 62 de ani, care se afla pe bulevardul Nicolae Bălcescu, din Pitești, a fost înconjurat de 3 femei de etnie rromă care l-au lovit și l-au îmbrâncit furându-I portofeul în care avea 1.500 lei. Fpta a avut lo vineri seara. Primii ajunși la fața locului au fost polițiștii locali, care au reusit să le prindă pe două dintre femei.

Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești au fost sesizați de către Dispeceratul Poliției Locale Pitești despre cele petrecute. Păgubaul le-a povestit oamenilor legii că femeile i-au cerut bani. El nu a vrut să le dea și tunci a fost atacat. Două dintre cele trei femei au fost depistate în scurt timp de polițiștii locali. Tot ei au găsit și portofelul bărbatului, care fusese aruncat fără bani. ”Ca urmare a aspectelor preliminare, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, cercetările fiind preluate de polițiștii Biroului Investigații Criminale Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești. Persoana vătămată, precum și cele două femei identificate, de 25 de ani, din Pitești și de 44 de ani, din Bascov, au fost conduse la sediul poliției, pentru cercetări. În noaptea de 12 spre 13 aprilie, după administrarea probatoriului, cele două femei, de 25 și de 44 de ani, au fost reținute pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. În cursul zilei de 13 aprilie, cele două persoane au fost prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, ulterior în fța instanței care a dispus arestul preventiv pentru o perioadă de 30 de zile” , au precizat reprezentanții IPJ Argeș. Acesta sunt Narcisa N. și Nadia R.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.