Prezența de spirit și cunoștințele de prim ajutor ale unui polițist din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov au făcut posibilă evitarea unei tragedii.
În cursul zilei de 13 aprilie a.c., un echipaj din cadrul Secției de Poliţie Rurală Bascov, alcătuit din Ionuț, cu gradul de Agent Șef de poliție, polițist cu experiență, și Bianca, cu gradul de agent, se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în satul Calotești al comunei Budeasa, când au auzit în drumul public o persoană strigând după ajutor.
Pentru verificarea situației au pătruns în curtea unui imobil din apropiere, împreună cu membrii familiei, constatând că o femeie căzuse la sol, lângă un scaun așezat în curte, pe suprafața de beton, sângerând abundent și fiind inertă.
Secundele trec mai greu în asemenea situații, aspect valabil și pentru colegii noștri, care nu au întârziat să se informeze despre împrejurarea în care femeia a ajuns în acea stare, dar și să acorde primul ajutor.
Ionuț a verificat starea femeii, timp în care cei doi polițiști au aflat că aceasta suferă de epilepsie și este posibil să fi suferit o criză.
Imediat, polițistul, care are cunoștințe pentru acordarea primului ajutor, a observat că femeia era inconștientă și respira greu, neregulat, efectuând compresii toracice, ajutat de unul dintre copiii femeii, apoi acționând pentru dezobstrucția căilor aeriene și punând persoana în poziția laterală de siguranță.
În urma acțiunii asupra femeii și a degajării căilor respiratorii, femeia a început treptat să își revină, în aproximativ 5 minute ajungând să respire ușor, în toată perioada fiind monitorizată de polițist.
Concomitent, Bianca a solicitat un echipaj medical, care ulterior a preluat-o pe femeie și a transportat-o la spital pentru îngrijiri, având în vedere că aceasta prezenta mai multe leziuni survenite în urma crizelor suferite.
Îi felicităm pe colegii noștri, Ionuț și Bianca, pentru prezența de spirit și modul în care au acționat, și le dorim să aibă cât mai multe intervenții reușite.