Și-a ucis bunicul că nu i-a dat bani de țigări!

0

Acuzat de loviri și vătămări cauzatoare de moarte, un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din comuna Dobrești, a fost condamnat, definitiv, de Curtea de Apel Pitești și a ajuns în închisoare. El și-a ucis bunicul în bătaie. Având în vedere gravitatea faptei sale, acesta a primit o pedeapasă mult prea mică au fost de părere procurorii care au contestat decizia Tribunalului Argeș. Pe motiv că inculpatul este cunoscut cu boli psihice și avea multiple internări în spital din această cauză, judecătorii Curții de Apel Pitești au menținut pedeapsa instanței de fond.

Atunci când bea, ceea ce se întâmpla des, George Alexandru F., de 39 de ani, din comuna Dobrești, devenea agresiv, cu concubina lui dar și cu bunicul, un om în vârstă de 84 de ani, care locuia în aceeași gospodărie. În seara de 19 spre 20 septembrie 2018, nepotul a avut un conflict cu octogenarul. Inculpatul a susținut la audieri că și bunicul era la fel de agresiv ca el și că, în momentul când s-au luat la ceartă, bătrânul ar fi pus mâna pe un cuțit și l-a amenințat. ” Ambii ne aflam sub influenţa băuturilor alcoolice, iar eu i-am cerut bani din pensie pentru a cumpăra ţigări şi mâncare. Acest incident s-a produs în camera de locuit a bunicului meu, acolo unde ne-am certat pe motiv că a refuzat să-mi dea bani. Pentru că discuţia a degenerat, bunicul meu a devenit agresiv, a luat un cuţit de pe masă şi a încercat să mă lovească cu acesta în zona stomacului. În continuare, eu i-am întors mâna la spate ca să pot să-i iau cuţitul din mână şi l-am împins pe pat. L-am imobilizat cu mâinile la spate şi l-am lovit cu pumnul sau cu podul palmei în zona spatelui. Pentru că acest conflict escalada şi bunicul meu tot avea tendinţa să pună mâna pe cuţitul care căzuse în pat, l-am imobilizat, apăsând cu genunchii în zona spatelui, bunicul aflându-se cu faţa în jos, pe pat”, a declarat George Alexandru F. la audieri, declarație pe care a menținut-o și la proces. În timpul agresiunii concubina inculpatului a auzit strigăte și a intrat în casă, mărturisind că l-a găsit pe nepot cu genunchii pe spatele bunicului.  

A murit la spital

La câteva zile după agresiune bunicul a fost vizitat de un alt nepot, fratele inculpatului. Acesta l-a găsit într-o stare gravă, a fost chemată ambulanța și bătrânul fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Pitești. Diagnosticul la internare a fost ,,policontuzionat prin molestare (afirmativ), TCC cu fracturi costale C6-C7 drepte”. În spital victima i-a povestit fratelui lui George Alexandru F. că a fost bătut. Bunicul a murit în spital la 6 zile de la agresiune. La autopsie s-a stabilit moartea s-a datorat unei brohopneumonii. Anchetatorii au cerut o altă expertiză făcută, de această dată, la Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici. În cadrul acestei expertize medico-legale, s-a stabilit că ”moartea numitului (…) este violentă și se datorează bronhopneumoniei apărute în evoluția unui traumatism toracic cu penumotorace drept, operat la o persoană pluritarată. Leziunile traumatice toracice constatate la necropsie s-au putut produce prin lovire cu sau de corpuri dure în condițiile stabilite de anchetă iar între acesta și decesul victimei există legătură de cauzalitate indirectă”.

Pedeapsă mică din cauză că este bolnav psihic

Nepotul a fost trimis în judecată în luna mai 2022. În timpul procesului a fost cerută o expertiză psihiatrică a inculpatului, iar concluzia a fost că ” pacientul are un istoric psihiatric vechi, cu multiple internări, stabilindu-se diagnosticul de Tulburare afectivă bipolară…”. În noiembrie 2023 a fost condamnat de Tribunalul Argeș la 4 ani și 6 luni închisoare cu executare. Sentința a fost atacată cu apel de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș care au considerat pedeapsa mult prea mică, dar și de inculpat căruia pedeapsa i s-a părut prea mare. Curtea de Apel Pitești a menținut pedeapsa de 4 ani și 6 luni, joi 11 aprilie și au dispus executarea ei. În motivare, judecători precizează că au ținut cont de problemele psihice pe care le are bărbatul. Joi seara George Alexandru F. a fost ridicat de polițiști și a fost dus la penitenciar pentru a fi încarcerat.