Juniorii de la FC Argeș vor înfrunta forțele Europei

0

În următoarele luni, echipele de juniori ale clubului FC Argeș vor participa la mai multe turnee naționale și internaționale. La aceste competiții, fotbaliștii piteșteni vor avea posibilitatea să își măsoare forțele cu unele dintre cele mai bune echipe din România și din Europa.

Prin participarea la aceste întreceri, jucătorii și antrenorii clubului din Trivale vor avea numai de câștigat, cunoștințele dobândite și experiența internațională fiind factori determinanți în dezvoltarea profesională. În spatele rezultatelor obținute de ”vulturași” sunt ani de muncă, multe sacrificii și eforturi financiare considerabile, ingredientele necesare pentru a performa în sport.  

Calendarul competițiilor naționale și internaționale la care va participa FC Argeș:    

26-29 aprilie Zlatibor Cup – Ediția a III-a – Serbia

Categoriile de vârstă: 2010- 2017

Printre cluburile care și-au anunțat participarea se numără Atletico Madrid, Sporting Lisabona, Espanyol Barcelona, Udinese, ȚSKA Sofia, Steaua Roșie Belgrad, Partizan Belgrad, Vojvodina. FC Argeș va participa cu grupa Under 12, pregătită de antrenorul Bogdan Vișan.  

24-26 mai  – Cupa Centenarului  – Ploiești

Categoria de vârstă: Under 12

Competiția este organizată de clubul Petrolul Ploiești, iar meciurile se vor disputa pe stadionul Ilie Oană. FC Argeș va participa cu echipa pregătită de antrenorul Bogdan Vișan.  

14-16 iunie – Dragan Mance Cup – Serbia – Belgrad

Categoriile de vârstă: Under 8, Under 9, Under 10, Under 11, Under 12

Vor fi prezente cluburi din 13 țări. FC Argeș va participa cu echipa Under 9, pregătită de antrenorul Mihai Ariciu.  

25 iulie – 25 august – Brașov Juniors Cup – Ediția a 15-a

Categoriile de vârstă: Under 7, Under 8, Under 9, Under 10, Under 11, Under 12, Under 13, Under 14, Under 15

Vor fi prezente echipe din România, Republica Moldova și Ucraina. FC Argeș va participa la majoritate categoriilor de vârstă.  

13-15 septembrie – Ilinden Cup – Macedonia – Skopje

Categoriile de vârstă: Under 8, Under 9, Under 10, Under 11, Under 12, Under 13

Vor fi prezente cluburi din 16 țări, iar printre echipele care și-au anunțat participarea se numără Borusia Dortmund(Germania), Anderlecht(Belgia), Beerschot (Belgia), Steaua Roșie Belgrad (Serbia), Partizan Belgrad(Serbia), FK Sarajevo (Bosnia Herțegovina), CSKA Sofia (Bulgaria), FCSB (România), Iraklis Salonic(Grecia), Rockdale Ilinden (Austria), FK Vardar Skopje (Macedonia de Nord), FC Dinamo Tirana (Albania). FC Argeș va fi prezentă cu echipa Under 13, pregătită de antrenorul Bogdan Vișan.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.