Alimentau cu carburant și plecau fără să plătească

0

 Doi tineri care se deplasau cu un Opel, noaptea, au oprit pe DN 7 într-o benzinărie din comuna Drăganu, au făcut plinul, apoi au intrat în stație și au luat de pe rafturi mai multe produse alimentare. În loc să plătească au ieșit la mașină și au demarat în viteză. Vânzătoarea a sesizat Poliția și oamenii legii au ridicat imaginile surprinse de camerele de supraveghere. Autorii sunt doi tineri de 18 ani, respectiv 21 de ani, din județul Teleorman. Anchetatorii au stabilit că cei doi au comis fapte similare și în Teleorman,  având același mod de operare.

”Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Drăganu au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere și au identificat și reținut doi tineri, de 18, respectiv 21 de ani, ambii din comuna Buzescu, județul Teleorman. Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 04 spre 05 aprilie a.c., cei doi ar fi alimentat cu carburant un autoturism și ar fi achiziționat produse alimentare, în valoare totală de aproximativ 300 de lei, într-o stație de comercializare a carburanților din localitatea Drăganu, și ar fi părăsit zona fără să achite. De asemenea, în urma activităților desfășurate de polițiști, s-a stabilit faptul că tânărul de 18 ani ar fi condus autoturismul fără să posede permis de conducere. La data de 17 aprilie a.c., cei doi au fost identificați și au fost conduși la sediul poliției, pentru audieri. După administrarea probatoriului, cei în cauză au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 18 aprilie a.c., să fie prezentați în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș.

Unul  în arest la domiciliu, altul sub control judiciar

Cei doi au sustras benzină în valoare de 260 lei și produse alimentare de 60 de lei. Ieri, Alexandru E., de 21 de ani, din comuna Buzescu, județul Teleorman și Ionuț P., de 18 ani, din aceeași localitate au fost duși la Parchet. Procurul a dispus măsura controlului judiciar pe numele lui Alexandru E., pe o perioadă de 60 de zile. Ionuț P. a fost prezentat Judecătoriei Pitești cu propunerea de arest la domiciliu. Magistrații au admis cererea și au emis pe numele tânărului un mandat de arest la domiciliu pentru 30 de zile. Cei doi tineri sunt cercetați și în județul Teleorman pentru furt calificat, conducere fără permis și refuz de recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcolemiei.