Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată.
Din cercetări s-a stabilit că, în perioada octombrie 2020 – octombrie 2023, o femeie de 37 de ani, din Pitești, în calitate de administrator al unei societăți comerciale și al unei asociații de proprietari și-ar fi însușit, în repetate rânduri, sume de bani din gestiune, provenite din încasările de la locatari, în valoare totală de aproximativ 200.000 de lei.
Reamintim faptul că, la data de 21 martie a.c., după administrarea probatoriului, femeia a fost reținută pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior, Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești dispunând măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Pentru recuperarea prejudiciului, s-a dispus luarea măsurii asiguratorii, prin institurea sechestrului asigurator, aupra bunurilor imobile ale femeii.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.