Băutura i-a provocat mari necazuri unui piteștean care a fost condamnat la 3 ani și 9 luni închisoare, pentru evadare și refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Bărbatul, în vârstă de 38 de ani, era plasat în arest la domiciliu pentru violență în familie și lipsire de libertate, când a plecat beat cu mașina, la Călinești. Acolo și-a amenințat socrii și pe fosta soție. A fost oprit în trafic de un echipaj de poliție. Când l-au dus la spital să i se recolteze sânge pentru stabilirea alcoolemiei, piteșteanul a refuzat precizând că îi este frică de acele de seringă. La fel a declarat și în fața judecătorilor.
În august 2023, Marius I. era cercetat, în stare de arest la domiciliu, pentru violență în familie și lipsire de libertate după ce și-a bătut soția și a încuiat-o în casă, refuzând să o lase să plece. Supărat că femeia a făcut plângere împotriva lui, s-a îmbătat pe 24 august și fără să se gândeacă la urmări, a plecat cu mașina la Călinești, în satul Udeni, la locuința socrilor, acolo unde se afla fosta soție. Ajuns la poartă, el a făcut scandal. Când l-a văzut beat, socrul i-au luat chelile mașinii ca să nu mai poată pleca, dar nu a avut cu cine să se înțeleagă și i le-a dat înapoi. Marius I. s-a certat și a amenințat-o pe fosta parteneră de viață. ”Astfel, inculpatul a condus autoturismul pe drumurile publice (DN 65B, DJ 702G şi DJ 704C) de pe raza localităţilor Piteşti, Căteasca şi Călinești, respectiv de la locuinţa sa până la domiciliul persoanei vătămate, situat în Călinești sat Udeni-Zăvoi, unde a ajuns în jurul orei 23:20. Aici, manifestându-se zgomotos, în stradă la inculpat au venit persoana vătămată şi fiica acesteia. Pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict preexistent, inculpatul a ameninţat cu acte de violenţă pe persoana vătămată, cauzându-i acesteia o stare de temere”, reiese din rechizitoriul întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.
A plecat beat cu mașina și a făcut scandal
Urmare a scandalului, a fost sesziată Poliția iar echipajul oamenilor legii l-a oprit în trafic pe bărbat. Au constatat că cel de la volan a evadat din arestul la domiciliu și miroase a alcool. Când l-au testat, etilotetul indica o concentrație de alcool de 0,70 la mie în aerul expirat. L-au dus la spital pentru prelevare de probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei dar Marius I. a refuzat. S-a ales cu dosar penal pentru cele două infracțiuni. A fost trimis în judecată iar dosarul a ajuns pe rolul Judecătoriei Pitești acolo unde a recunoscut faptele. ”Referitor la infracţiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, inculpatul declarat că a consumat băuturi alcoolice, după care a condus pe drumurile publice autoturismul marca Opel Vectra, cu nr. de înmatriculare (…) iar la solicitarea organelor de poliţie, a refuzat fără echivoc să se supună prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, deși a fost încunoștiințat despre repercusiunile refuzului său, însă a învederat că şi-a fundamentat refuzul, întrucât îi este frică de acele de seringă (tripanofobie)”, reiese din motivarea judecătorilor. ” În ceea ce priveşte infracţiunea de evadare instanţa reţine o gravitate sporită, având în vedere împrejurările de comitere. În cauză faţă de inculpat fusese dispusă măsura preventivă a arestului la domiciliu ca urmare a comiterii unui concurs de infracţiuni, respectiv violenţă în familie şi lipsire de libertate, ambele comise pe fondul consumului de alcool. Cu toate acestea, deşi faţă de inculpat se luase o măsura preventivă privativă de libertate în încercarea de a preveni săvârşirea de noi infracţiuni, acesta a ales să reitereze comportamentul infracţional, tot pe fondul consumului de alcool, manifestând o atitudine de indiferenţă faţă de rigorile normelor penal”, au mai scris magistrații în motivarea sentinței.
Săptămâna trecută, Marius I. a fost condamnat la 3 ani şi 9 luni închisoare, cu executare. Asta după ce înainte bărbatul a mai fost condamnat și în dosarul de violență în familie și lispire de libertate. A primit câte o pedeapsă pentru fiecare acuzație, au fost contopite toate, apoi s-a adăugat și un spor, ajungând la 3 ani și 9 luni detenție. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.