O pacientă reclamă personalul de la Județean! Diagnosticată cu cistită, avea apendicită!

0

 A ajuns la Spitalul Județean de Urgență Pitești cu dureri mari de abdomen și după 3 ore de așteptare a fost consultată de un medic de la Camera de Primiri Urgențe. După mai mai multe investigații, pacienta, în vârstă de 54 de ani, a fost diagnosticată cu cistită cronică. A fost trimisă acasă cu tratament iar după două zile, femeia a ajuns pe masa de operații, de la Spitalul Militar Pitești, cu apendicită cangrenoasă perforată. Aceasta este, pe scurt, povestea unei piteștence care a depus plângeri la Colegiul Medicilor Argeș, la Spitalului Județean de Urgență Pitești, la Direcția de Sănătate Publică Argeș și la Ordinul Asistenților Medicali Argeș.

Întâmplarea a avut loc în luna martie a acestui an. O.E., de 54 ani, din Pitești, reclamă că a stat aproximativ 3 ore în triaj până să fie preluată de un medic la Camera de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Pitești și cu toate că a fost supusă la mai multe investigații a fost diagosticată greșit. După două zile, a fost operată de urgență, la un alt spital, având început de septicemie.  ”La data de 24 martie 2024, aproximativ orele 17.45, m-am prezentat la secția de urgență a Spitalului Județean Pitești, cu dureri mari abdominale. După aproximativ 30 de minute, asistenta de la triaj mi-a luat tensiunea și mi-a spus să mai aștept, asistenta considerând că acest caz nu constituie o urgență. Deși soțul a insistat în numeroase rânduri, asistenta a replicat de fiecare dată că trebuie să mai așteptăm. Abia după schimbarea turei, în jurul orei 20.40, am fost preluată pentru investigații. În data de 25 martie 2024, orele 01.00, după peste 7 ore de la sosirea în spital, am fost diagnosticată cu cistită și s-a eliberat o rețetă, spunându-mi-se să merg acasă liniștită și să urmez tratamentul prescris, deși am precizat personalului medical că durerile erau mai mari față de cele cu care am venit. Pentru că aveam în continuare dureri greu de suportat, în pofida urmării tratamentului prescris, în data de 26 martie 2024, am efectuat o ecografie în urma căreia, mi s-a recomandat un consult de urgență la Chirurgie. În aceeași zi m-am prezentat la Secția de Chirurgie, a Spitalului Militar ” dr. Ion Jianu”, fiind preluată și operată imediat, în regim de urgență, fiind diagnosticată cu: apendicită acută cangrenoasă perforată, plastron apendicular abcedat, peritonită, sepsis secundar. În baza celor de mai sus, vă solicit luarea măsurilor ce se impun. Ținând cont de intervenția întârziată, (după oerație, personalul medical din cadrul Spitalului Militar ”dr. Ion Jianu” mi-a comunicat că operația a fost realizată in extremis, la limită de timp) ca urmare a unui triaj defectuos și a unui prim diagnostic greșit de la Spitalul Județean Argeș, mi-a recomandat o monitorizare foarte atentă a stării de sănătate. În afara celtuielilor deja efectuate, pentru care am atașat bonurile fiscale, vor mai urma și altele, motiv pentru care solicit despăgubiri în acest sens”, scrie în sesizarea depusă de piteșteancă.

Operată de urgență, la alt spital

Pacienta O.E și soțul acesteia, O.M.au oferit mai multe amănunte redactorilor Curierului zilei despre ceea ce s-a întâmplat. ” Era duminică seara (n.r. 24 martie). Noi o considerăm principalul vinovat pe asistenta care efectua triajul care ne-a ținut să așteptăm 3 ore și a îngreunat mai mult situația. Eu am insistat și i-am explicat că este un caz de urgență, m-am dus la asistentă de 3-4 ori și cred că până la urmă a deranjat-o. De fiecare dată îmi spunea să așteptăm. Medicul de la urgență a consultat-o după aproximativ 3 ore de așteptare”, a precizat soțul pacientei. La rândul ei, femeia a explicat cum au decurs consultațiile și investigațiile. ”Mi-a făcut un  examen ecografic acolo în urgență. Investigația a fost destul de limitată, cred că a durat un minut, și nu a putut nici măcar să scoată fotografia, mărturisind că aparatul nu funcționează prea bine. Apoi m-a  trimis la radiologie și la un consult ginecologic. Mi-au luat analizele și au spus că rezultatele vin în două ore. Când au venit și-au dat seama că nu mi-au recoltat și o urocultură.  Văzând că mi-e rău am insistat să îmi facă un calmant. Medicul de la urgență m-a apăsat pe abdomen și a zis că este apendicită. A chemat un medic chirurg, care m-a palpat și a tras concluzia că nu are cum să fie apendicită și a spus că este vorba de cistită. M-a trimis acasă după 7 ore și am plecat cu dureri mai mari decât atunci când am venit. Marți dimineață (n.r 26 martie) am mers și am făcut o altă ecografie, la privat. A fost o doamnă forte drăguță și amabilă și mi-a zis că trebuie să merg de urgență la medic. Eu nu mai suportam durerile, nici cea mai mică mișcare. Am ajuns la Spitalul Militar și după investigații am fost operată de urgență”, a adăugat femeia.  Considerând că a fost diagnosticată greșit, O.E. a depus mai mute sesizări cu privire la situația de mai sus. ”Demersul nostru a fost îndreptat către Colegiul Medicilor, Direcția de Sănătate Publică Argeș, către Ordinul Asistenților Generaliști, pentru că noi o considerăm vinovată pe asistenta care a întârziat triajul. Ultima sesizare a fost depusă la registratura Spitalului Județean Argeș”, a adăugat M.O.

Update: Sunt analizate toate aspectele sesizate!

Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Pitești au transmis, marți 23 aprilie, despre acest caz: ” La sediul unităii noastre, petenta la care faceți referire în articol, a depus o petiție înregistrată sub numărul 17256 în data de 16 aprilie 2024, petiție în care se aduce o serie de acuzații la adresa personalului medical din Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Pitești, dar care trebuie probate și dovedite. Conducerea Spitalului Județean de Urgență Pitești a luat act de cele menționate în petiție și a solicitat analiza și verificarea tuturor aspectelor semnalate. Astfel că, la acest moment se efectuează verificări, iar la finaul verificărilor efectuate, în funcție de rezultatul cercetării, se vor dispune măsuri pe cale de consecință. Totodată vă informăm că vom trimite adresa de răspuns către petentă cu privire la rezultatul cercetării, în conformitate cu prevederile OG nr. 27/2002 privind reglementarea activităților de soluționare a petițiilor”, a precizat conducerea SJU Pitești.