Cod galben inundații pe unele râuri

0

Ca urmare a precipitaţiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă din zona montană ȋnaltă şi propagării,hidrologii INHGA au emis Cod galben pe unele sectoare de râuri din bazinele hidrografice.Argeş (judeţele: Argeş şi Dâmboviţa), Dâmbovița (judeţele: Argeş şi Dâmboviţa).  Avertizarea a intrat în vigoare ieri, de la ora 12 și este valabilă până astăzi, la ora 10. Avertizarea hidrologică vizează în principal  fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte severe de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele: Argeş, Dâmboviţa. Echipele Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea monitorizează permanent, inclusiv în teren, debitele și nivelurile crescute ale apelor și asigură exploatarea în siguranță a lucrărilor hidrotehnice din administrare. Se recomandă riveranilor să  curețe șanțurile și rigolele pentru asigurarea scurgerii apelor pluviale,  să evite activitățile sezoniere inclusiv circulația (și cu autovehicule) în zonele aflate sub avertizare, să nu traverseze cursurile de apă, în special pe cele aflate sub coduri hidrologice.​

I.I