Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni au intervenit, duminică, la un eveniment rutier, produs în orașul Mioveni. Din fericire impactul s-a soldat numai cu pagube materiale, însă, în urma testării cu aparatul din dotare a celor doi conducători auto, a reieșit că unul dintre ei era drogat. S-a stabilit că bărbatul drogat, care conducea un Logan, a provocat tamponarea din cauză că nu a acordat prioritate de trecere unui Volkswagen.
Aparatul a indicat o posibilă prezență a unei psihoactive, pentru S.A., de 32 de ani, din Mioveni, unul dintre șoferii implicați. Pentru că rezultatul drug test reprezintă probă în cadrul dosarului penal, conducătorul auto a fost dus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice de sânge și urină, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
Pe numele lui a fost întocmit dosar penal conform art. 336 alin.2 din Codul Penal, iar dreptul de a conduce a fost suspendat. Dacă rezulatele de laborator vor cofirma că acesta era drogat cu canabis, așa cum indica aparatul, șoferul va fi trimis în judecată. În caz contrar, dosarul va fi clasat.