Ieri, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Argeș au fost sesizați, în urma unui apel 112, de către polițiștii Postului de Poliție Băiculești, cu privire la faptul că, pe raza localității Băiculești se află, abandonat, un exemplar cabalin, de vârstă foarte mică.
Întrucât mânzul se afla în stare de pericol, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protectia Animalelor l-au transportat la o asociație privată de protecție a animalelor, de pe raza localității Brăduleț, pentru a beneficia de asistență medicală, adăpost și îngrijire specializată.
În baza art.24, ind.1 din Legea 205/2004R privind protecția animalelor, a fost emis un Ordin de plasare a animalului în adăpost. Verificările continuă, pentru stabilirea împrejurărilor în care animalul a ajuns în această situație și luarea măsurilor legale care se impun.