În perioada 1-6 mai 2024, activitatea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeș a avut un caracter preponderent preventiv, iar misiunile au vizat în principal asigurarea măsurilor de ordine publică în zona lăcașurilor de cult pe timpul desfășurării slujbei de Înviere.
De asemenea, jandarmii argeșeni au acţionat zilnic pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, de natură penală sau contravenţională, în mod independent, precum şi în sistem integrat şi au intervenit la evenimente semnalate prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 sau adresate direct instituției noastre.
„Mulțumim celor care au ales să petreacă această minivacanță în mod responsabil, înțelegând să respecte măsurile adoptate de forțele de ordine, astfel că nu au fost înregistrate incidente majore.
Deși ne-am fi dorit să nu înregistrăm evenimente negative, au existat și situații care au impus sancționarea persoanelor pentru nerespectarea legislației în domeniul ordinii publice sau în domeniul activităților de picnic. Astfel, în intervalul de timp menţionat, pe timpul misiunilor executate, jandarmii argeșeni au aplicat peste de 70 sancţiuni contravenţionale, în special pentru încălcări ale Legii nr. 61/1991 și Legii 54/2012. Dintre acestea, 30 au fost amenzi în valoare de 8.750 de lei și 46 avertismente scrise.
O situație deosebită a avut loc în data de 2 mai, când jandarmii argeșeni au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că, în apropierea Barajului Vidraru se află 7 persoane de naționalitate spaniolă care au rămas blocate cu autoturismul în pană, pe marginea carosabilului. Având în vedere ora târzie, dar și posibilitatea apariției animalelor sălbatice în zonă, jandarmii argeșeni i-au condus pe aceștia până la o unitate de cazare.
Rămânem în continuare la datorie pentru îndeplinirea atribuțiilor cu responsabilitate, asigurând ordinea și liniștea publică, fiind permanent alături de cetățeni, pentru siguranța acestora.
Solicitați-ne sprijinul ori de câte ori aveți nevoie de noi!” a transmis Inspectoratul Județean de Jandarmi Argeș.