Luni 20 mai, a avut loc un nou termen în dosarul de ucidere din culpă, în care este judecat Daniel Chițoiu, fost ministru al Finanțelor. În acest fel a fost ”bifată” ședința de judecată cu numărul 38.
De când a început procesul, Danel Chițoiu depune lunar o cerere de prelungire a dreptului de circulație, în timp ce judecata pe fond bate pasul pe loc din cauză că are loc o dată la câteva luni. Alfel spus, cu toate că este judecat pentru uciderea din culpă a doi oameni și rănirea gravă a unei persoane, ex-ministrul are grijă ca lunar să obțină permisiunea instanței de a conduce autovehicule.
Rechizitoriul fostului ministru Daniel Chiţoiu a fost finalizat de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş la începutul lunii august 2020, iar dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Piteşti pe 13 august 2020. Totul în urma unui accident tragic.
Pe 26 decembrie 2019, Daniel Chiţoiu, fost ministru al Finanţelor în perioada 2012-2014, a fost implicat într-un accident pe DN7, în Argeş, în zona satului Zamfireşti, maşina sa, un bolid Audi, pătrunzând pe contrasens şi ciocnindu-se cu o maşină condusă de un bărbat de 82 de ani, care a murit pe loc.
Soţia bărbatului a decedat ulterior, la spital. O altă persoană aflată în autovehicul a fost rănită grav. Şi fostul ministru a fost internat și a fost externat de la Spitalul Floreasca pe 2 ianuarie 2020.
Cereri și amânări…
Dosarul a ajuns pe rolul Judecătoriei Pitești, acolo unde a stat în camera preliminară mai bine de un an, din cauza contestațiilor. Judecata pe fond a început în februarie 2022. Procesul a început…cu o amânare cerută de avocații care nu se puteau prezenta la instanță. Apoi au fost făcute cereri de expertize. Unele au fost acceptate, altele nu. La un moment dat, avocații părților vătămate au reacționat spunând că este doar o metodă de tergiversare a judecării.
În ciuda reacțiilor, procesul a continuat să bată pasul pe loc, pe zi ce trece termenele de judecată fiind nejustificat de lungi. Astfel, luni, 20 mai, la Judecătoria Pitești a avut loc ședința de judecată cu numărul 38, din timpul procesului, neluând în seamă perioada din camera preliminară. Poate părea că ne contrazicem singuri, având în vedere numărul mare de ședințe de judecată raportat la lungirea nejustificată a procesului. Adevărat, este înregistrat un număr mare de ședințe din cauză că lunar, Daniel Chițoiu depune cereri la instanță de prelungire a dreptului de circulație. Absolut toate au fost admise, așadar ex-ministrul având acordul să conducă autovehicule.
În ceea ce privește termenele de judecată efective, au fost doar 7 în care să fie audiați martori, părți , să se depună înscrisuri sau cereri de expertize. În rest, s-au judecat 27 de cereri ale lui Daniel Chițoiu de prelungire ale dreptului la circulație, de două ori avocații au cerut amânare pentru că nu se puteau prezenta, o dată a fost recuzat completul de judecată….
Ultimul termen de judecată pe fond a fost pe 3 aprilie 2024, iar următorul termen va avea loc 26 iunie 2024, la distanță de 4 luni, asta dacă nu va fi depusă, din nou, vreo cerere de amânare. În aceste condiții rudele celor decedați mai au de așteptat până când li se va face dreptate! În dosarul lui Daniel Chițoiu termenul de prescripție a faptei este de 8 ani.