Meteorologii au realizat prognoza vremii până pe 2 iunie. Potrivit acesteia, tendința generală va fi de încălzire, însă în primele zile, pe fondul nebulozității sau a instabilității mai accentuate vor fi variații în regimul diurn, respectiv o medie ce va oscila între 23 și 25 de grade Celsius.
Pentru perioada 24 mai – 2 iunie, valori termice maxime se vor situa în general de 26…28 de grade. Temperaturile minime vor fi în jurul a 10 grade în primele nopți, apoi cu mici variații se vor situa între 12 și 14 grade.
Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată în perioada 22 – 25 mai, când sunt posibile și cantități de apă însemnate, dar și după 30 mai. Intervale cu ploaie vor fi și în restul intervalului, în special în timpul după-amiezilor, dar pe arii restrânse.
I.I