Astăzi, peste 230 de elevi de la Colegiul Național „Alexandru Odobescu” din Pitești au participat la o activitate de informare desfăşurată de către membrii proiectului Comunitar Ready Steady Go, cu sprijinul serviciilor de urgență argeșene.
Timp de două ore, pompieri, volutari din programul „Salvator din pasiune”, polițiști, jandarmi, personal din cadrul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului, Direcția Națională Antidrog, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane și personalul al Serviciului de Ambulanță Județean, au venit în fața elevilor și cadrelor didactice, făcând scurte demonstrații practice și oferind sfaturi utile care vor putea fi aplicate oricând, fie la școală, fie în viața de zi cu zi.
A fost o activitate interactivă, care a stârnit entuziasmul elevilor, arătându-se interesați de modul în care pot acționa, fără echipamente speciale, pentru acordarea primului ajutor.
Toți au fost încântați de vizita şi interacţiunea cu membrii serviciilor de urgenţă, înţelegând că și ei, indiferent de vârstă, sunt o componentă importantă a societății, iar faptul că de acum înainte știu care este modul de comportare în anumite situații, este un real succes.