Un câmpulungean, în vârstă de 60 de ani, a fost condamnat de Tribunalul Argeș după ce a încercat să-i dea mită unui polițist. Bărbatul risca să rămână fără permis în urma unei depășiri neregulamentare și a încercat să-l îmbuneze pe omul legii.
Ulterior nu a recunoscut fapta, precizând că el îi arăta o cutie cu medicamente agentului, cu intenția de a-l convinge că se grăbea să ajungă acasă, la soție cu pastilele. Imaginile surprinse de body-camera polițistului l-au contrazis. Chiar și după vizualizarea înregistrărilor bărbatul a susținut cu tărie că nu a vrut să dea mită! Nu i-a convins pe magistrați. Până la urmă a fost condamnat!
Ion D. a fost trimis în judecată, în noiembrie 2023, pentru dare de mită. În rechizitoriul întocmit, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș scria că în luna iunie a anului 2022, Ion D., aflat la volanul unui autoturism Volkswagen, a depășit un TIR, pe linie dublă continuă, care pătrunsese într-o intersecție.
A fost oprit de un echipaj de la Biroul Rutier Câmpulung.”Lucrătorul de poliție și-a declinat calitatea, i-a atras atenția inculpatului că discuția purtată este înregistrată audio-video și i-a solicitat să îi prezinte actul de identitate, permisul de conducere și certificatul de înmatriculare a vehiculului, întrebându-l pe inculpat dacă are cunoștință despre motivul pentru care a fost oprit.
Inculpatul a răspuns afirmativ după care a preluat mai multe bancnote pe care, cu mâna stângă, le-a îndreptat prin geamul deschis al portierei către agentul de poliție. Martorul denunțător (n.r. polițistul) a refuzat să primească bancnotele pe care inculpatul i le oferea, atrăgându-i din nou atenția că discuția este înregistrată și stăruind ca inculpatul să îi prezinte documentele solicitate, informându-l că o să îi suspende dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 60 de zile, scrie în rechizitoriu.
Înregistrat cu body camera polițistului
După ce agentul de poliție a făcut autodenunț și pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal pentru dare de mită, câmpulungeanul nu a recunoscut acuzațiile. Asta în ciuda faptului că la dosar au fost depuse, ca probă, imaginile surprinse de camera video pe care agentul de poliție o avea atașată la uniformă (n.r. body camera).
”La solicitarea inculpatului s-a procedat la vizualizarea în ședință publică, în prezența acestuia, a apărătorului ales și a procurorului, a imaginilor surprinse de camera mobilă body-cam purtată de martorul denunțător la momentul săvârșirii faptei (…) În aprecierea instanței este nefondată apărarea inculpatului în sensul că nu ar fi oferit o sumă de bani martorului denunțător, aceasta fiind contrazisă de probele indicate mai sus(…). Inculpatul nu a negat faptul că a fost oprit de martorul denunțător, indicând că, pentru a justifica faptul că se deplasa cu o viteză sporită, a întins către agentul de poliție o cutie cu antibiotice pe care le cumpărase pentru soția sa grav bolnavă. (…) Mai mult, dincolo de modalitatea puerilă în care, potrivit susținerilor inculpatului acesta ar fi încercat să justifice modalitatea de deplasare, reținem reacția avută de agentul de poliție la vederea bunurilor pe care inculpatul le oferea, acesta afirmând ”Du-te domnule de aicea”, ”Te rog eu frumos”, ”Doamne ferește! Vă rog frumos! Discuția e înregistrată audio-video!”, reacții fireşti urmare a faptului că martorul a observat intenţia inculpatului de a-i oferi o sumă de bani”, scrie în motivarea sentinței, dată vineri, 24 mai, de Tribunalul Argeș.
Ion D. a fost condamnat la 2 ani și 6 luni închisoare, cu suspendare, având un termen de supraveghere de 3 ani. Bărbatul este obligat să presteze 120 de zile de muncă în folosul comunității, la Primăria Câmpulung sau la Primăria Vlădești.