Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești au dispus trimiterea în judecată a profesorului de sport de la Colegiul Național I.C. Brătianu, pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală. El este acuzat că ar fi pipăit o elevă, în vârstă de 12 ani. Cadrul didactic se află în arest preventiv din luna martie, când se presupune că ar fi comis fapta.
Cosmin M., în vârstă de 45 de ani, era profesor titular de sport la Colegiul Național „Ion C. Brătianu” din anul 2021. Căsătorit și tatăl a doi copii, dascălul organiza și tabere de copii, în cadrul unei asociații pe care o deținea. Mulți dintre elevii lui au mers în drumețiile organizate de acesta. Se spune că niciun moment nu ar fi avut vreun comportament deplasat asupra vreunuia dintre copii.
Tocmai de aceea era iubit și apreciat de elevi. Pe data de 18 martie, profesorul a fost ridicat, de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești, din timpul orelor. A fost reținut, ulterior arestat preventiv.
Subiectul a fost unul intens dezbătut în rândul elevilor dar și al profesorilor și părinților. Au existat persoane care au susținut, cu tărie, că ar fi vorba despre o înscenare. Imaginile și interceptările depuse ca probă la dosar au dus însă la arestarea preventivă a bărbatului și trimiterea lui în judecată.
Agresiunea a avut loc la colegiu
” Din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 07 martie a.c., bărbatul, având calitatea de cadru didactic, ar fi agresat sexual o minoră, elevă a unității școlare, în timp ce se aflau în incinta unității de învățământ.
Pentru probarea aspectelor ce fac obiectul cercetării, polițiștii au colaborat cu aparținătorii minorei și cu reprezentanții unității de învățământ. Astfel, la data de 18 martie a.c., bărbatul a fost condus la sediul poliției, în baza unui mandat de aducere emis în cauză.
După administrarea probatoriului, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, iar în cursul zilei de astăzi a fost prezentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, în fața instanței, care a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile”, anunţau atunci reprezentanții IPJ Argeș.
A fost menținut arestul preventiv
Procurorii au încheiat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a lui Cosmin M. Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Pitești și are termen de judecată, în camera preliminară, pe data de 11 iunie.
Recent, magistrații au prelungit starea de arest preventiv cu încă 30 de zile. Cosmin M. a contestat decizia Judecătoriei Pitești, iar magistrații Tribunalului Argeș au respins cererea și au menținut măsura.
Potrivit Codului Penal, pentru agresiune sexuală, bărbatul riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 3 la 7 ani dacă va fi găsit vinovat. În plus, în cazul unei condamnări, el va fi înregistrat în Registrul agresorilor sexuali.