Acum câteva zile, o echipă de medici din Germania a vizitat Spitalul Județean de Urgență Pitești. Vizita de lucru a avut loc în contextul Conferinței Medicale dedicată neurochirurgiei organizată la Pitești de Spitalul Județean și Consiliul Județean Argeș.
Președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, vicepreședintele Marius Nicolaescu, administratorul public Cristian Puiu și deputatul Remus Mihalcea împreună cu reprezentanții conducerii spitalului le-au prezentat specialiștilor germani noile investiții aflate în derulare la unitatea medicală. Este vorba despre extinderile Ambulatoriului și Unității de Primiri-Urgențe, realizate pe fonduri europene, și construcția noului corp P+4, unde va fi mutat blocul operator, o investiție finanțată integral de Consiliul Județean Argeș. Toate aceste investiții presupun și dotarea cu aparatură medicală de specialitate și se află aproape de finalizare.
Ulteriori, medicii germani au vizitat și blocul operator și secția de neurochirurgie, înființată în urmă cu două decenii de profesor doctor Mihai Popescu. La finalul vizitei au fost puse bazele unei colaborări între Spitalul Județean de Urgență Pitești și clinica FULDA, specializată pe neurochirurgie, una din cele mai mari din Germania.
#Mînzînă: ”Schimbul acesta de experiență ne va prinde bine”
„La inițiativa domnului profesor universitar doctor Mihai Popescu, cel care a înființat secția de Neurochirurgie în Argeș, și a domnului doctor Alexandru Goleșteanu, sufletul acestei conferințe care se desfășoară la Pitești, am venit la Spitalul de Județean de Urgență împreună cu oaspeții noștri din Germania. Sunt convins că schimbul acesta de experiență ne va prinde bine. Este întotdeauna binevenit un schimb de opinii, de idei și de bune practici pentru a îmbunătăți calitatea actului medical la Spitalul Județean de Urgență Pitești și în Argeș” a declarat Ion Mînzînă, președinte Consiliul Județean Argeș.
#Dr. Mirchev: ”Vom avea un parteneriat benefic”
„Am venit împreună cu colegul meu și sunt fericit că am putut vedea cât de mult s-a investit în sistemul medical din acest județ. Din ceea ce am văzut totul arată minunat, mai ales la noile corpuri. Unele lucruri de aici ni le-am dori și noi, la clinica din Germania. Sper să ne întoarcem și le transmitem și colegilor noștri din Argeș invitația de a veni la noi, la clinica FULDA” a declarat Prof. Dr. Stefan Grau, directorul clinicii de neurochirurgie FULDA, Germania.
„Ne bucurăm de parteneriatul acesta și de tot ceea ce am văzut astăzi. A fost o zi interesantă și am apreciat faptul că veți avea un bloc operator cu totul nou în noul corp, cu tehnologie de ultimă oră. Cred că vom avea un parteneriat benefic cu Spitalul Județean de Urgență Pitești și Consiliul Județean Argeș” – Dr. Nikolay Mirchev, clinica FULDA, Germania.