Dani Coman, prezentat oficial ca președinte al clubului FC Argeș

0

FC Argeș și-a prezentat astăzi, într-o conferință de presă susținută la Sala Polivalentă ”Pitești Arena”, noul președinte al Consiliului Director. Este vorba despre fostul internațional Dănuț Coman, ultima dată președinte la FC Hermannstadt.

La conferința de prezentare au mai participat Cristian Gentea, primarul municipiului Pitești, și Lucrețiu Tudor, city managerul orașului nostru.

Coman a fost numit în funcție săptămâna trecută, după demisia lui Mihai Foamete. Noul șef al grupării din Trivale va fi reprezentantul Primăriei Pitești în conducerea administrativă a clubului.

”Nu a fost ușor. Știu de câte ori am vorbit la telefon, de câte ori ne-am văzut. Nu a fost o decizie ușoară pe care am luat-o, dar am plecat în 2005, în luna ianuarie, de la FC Argeș la Rapid, m-am întors acum, după 19 ani. M-am întors într-un moment greu, dificil, dar îmi doresc foarte mult să reconstruim acest club, să-l readucem acolo unde ne dorim cu toții și, mai ales, să reziste, pentru că este mult mai important ca acest club să reziste, să aibă continuitate, să aibă o infrastructură adecvată, decât să ajungem în Liga 1”, au fost primele cuvinte ale lui Coman în calitate de președinte CD al FC Argeș.