Cu un caz de agresiune sexuală, mai puțin obișnuit, s-au confruntat polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești care, în cele din urmă, au reținut un bărbat. Oamenii legii au fost sesizați chiar de fosta concubină a suspectului.
Femeia s-a plâns că a fost hărțuită sexual de individ, deși ei sunt despărțiți de ceva timp. Cei doi au o afacere pe care o administrează împreună și bărbatul ar fi profitat de faptul că se întâlneau zilnic la serviciu.
”Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de agresiune sexuală și au reținut un bărbat de 46 de ani, din Pitești. Din cercetări s-a stabilit că, în perioada februarie-aprilie a.c., bărbatul ar fi agresat-o sexual pe fosta concubină, în timp ce se aflau în spații aparținând unei societăți comerciale la care cei doi sunt asociați.
La data de 28 mai a.c., bărbatul a fost condus la audieri, în baza unui mandat de aducere, ce a fost pus în executare de polițiștii Secției 2 Poliție Pitești. După administrarea probatoriului, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 29 mai a.c., să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș.
Depindea financiar de firmă și de asociat
Nicolae I., de 46 de ani, și concubina lui, o femeie în vârstă de 42 de ani, au deschis, pe vremea când erau împreună, un atelier de croitorie. Cei doi au format un cuplu aproximatuv 3 ani după care s-au despărțit.
Au rămas, în continuare, asociați în societate. Se spune că femeia este mamă a doi copii, ambii proveniți dintr-o căsnicie anterioară, pe care și-i crește singură. Tocmai de aceea, nu putea renunța la afacere, care pentru ea reprezenta un loc de muncă și singura sursă de venit pentru nevoile zilnice.
Practic, depindea de bărbatul cu care a pus pe picioare afacerea ca firma să meargă bine din punct de vedere financiar. Anchetatorii au stabilit că, profitând de situație, Nicolae I. a continuat să o hărțuiască sexual pe fosta lui parteneră.
Acolo unde se intersectau, prin atelier sau în alte spații ale firmei, el o pipăia, o plesnea cu plama peste fund, o mângâia. În ciuda protestelor femeii, fostul concubin a continuat să se comporte mult prea intim cu ea. Tocmai de aceea ea l-a reclamat!
După ce a fost audiat de procuror, ieri Nicolae I. a fost dus la Judecătoria Pitești cu propunerea arestării preventive. În urmă cu puțin timp, Judecptoria Pitești a admis cererea procurorilor:
”În baza art. 226 alin. (1) C.pr.pen., admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pite?ti în dosarul de urmărire penală nr. 2430/100/P/2024. În baza art. 226 alin. (2) raportat la art. 223 alin. (2) C.pr.pen., dispune arestarea preventivă a inculpatului I.D.N., pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 29.05.2024 până la data de 27.06.2024, inclusiv. În baza art. 275 alin. (3) C. Proc. Pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În temeiul art. 275 alin. (6) C. pr. pen. onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 340 de lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Pronunţată în camera de consiliu azi, 29.05.2024, ora 16:18”, se precizează în minuta ședinței de judecată.