Ofițerii Anticorupție fac activități prevenire prin licee

0

La data de 30 mai 2024, Direcția Generală Anticorupție, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, sărbătorește 19 ani de la înființare, ca structură specializată în prevenirea și combaterea corupției în rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne. Cu acest prilej ofițerii DGA-Serviciul JudețeanAnticorupție Argeș au organizat mai multe acțiuni de prevenire în licee. 

Începând cu anul 2005, prin operaționalizarea acestei unități, Ministerul Afacerilor Interne s-a angajat într-un proces ireversibil privind asigurarea propriului climat de integritate, transmite DGA.

” În cei 19 ani de activitate, Direcția Generală Anticorupție s-a consolidat ca instituție și a intensificat eforturile pentru prevenirea și combaterea corupției la nivelul personalului Ministerului Afacerilor Interne, dezvoltându-se permanent pe cele două paliere.                Prevenirea reprezintă principala direcție de acțiune împotriva corupției, concretizată prin desfășurarea activităților de instruire și informare în rândul personalului MAI, dar și prin campanii de conștientizare a societății civile.

Cea de-a doua direcție importantă de acțiune este reprezentată de acțiunile de combatere a corupției prin intermediul cărora DGA contribuie la asigurarea că personalul MAI acționează în conformitate cu legea și principiile etice și demonstrează, totodată, angajamentul ministerului de a funcționa corect și transparent, ceea ce este esențial pentru menținerea sprijinului și colaborării din partea comunității.

Direcția Generală Anticorupție este, practic, un pilon esențial în menținerea integrității, eficienței și respectării legalității în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Lupta împotriva corupției nu doar protejează drepturile cetățenilor, dar și asigură că instituțiile de ordine publică funcționează într-un mod transparent și responsabil, consolidând astfel încrederea publicului și respectarea angajamentelor internaționale.

În acest context, ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș au desfășurat astăzi trei activități de educație anticorupție pentru promovarea integrității în rândul elevilor și cadrelor didactice din cadrul Liceului Teoretic ,,Ion Mihalache” Topoloveni, ce au constat în promovarea unor mesaje cu conținut informativ-preventiv anticorupție și prezentarea unor aspecte privind identitatea instituțională a Direcției Generale Anticorupție și competențele acesteia.

Menționăm că, astfel de activități au fost desfășurate și în zilele anterioare în rândul elevilor și cadrelor didactice din cadrul Colegiului Național ,,Alexandru Odobescu” Pitești și Liceului Teoretic ,,Ion Cantacuzino” Pitești.

Aceste întâlniri fac parte din activitățile dedicate Zilei Aniversare a Direcției Generale Anticorupție – 30 mai și au fost desfășurate în baza protocolului de colaborare încheiat între Direcția Generala Anticorupție și Inspectoratul Școlar al Județului Argeș, participanților fiindu-le distribuite bancnote cu mesaje anticorupție.

Reamintim că, la nivel local, Direcția Generală Anticorupție este reprezentată de Serviciul Județean Anticorupție Argeș, al cărui sediu se află în municipiul Pitești, strada Victoriei, nr. 60, județul Argeș, telefon/fax: 0248.607.000, interior 20.300.

Cetățenii județului Argeș care vor să ia atitudine împotriva actelor de corupție pot face acest lucru printr-o sesizare gratuită la Call-center anticorupție 0800.806.806, prin e-mail la adresa arges.dga@mai.gov.ro sau direct la sediul structurii județene, la adresa sus-menționată”, a mai precizat sursa citată.