Marți, la Biblioteca Județeană “Dinicu Golescu” a avut loc un eveniment cultural deosebit prin prezența scriitorului și matematicianului cu origini argeșene Bogdan Suceavă.
Deși trăiește de mai mulți ani în S.U.A. unde este profesor universitar, când vine vorba de literatură Bogdan Suceavă scrie în limba română. Publicul, în marea lor majoritate elevi de gimnaziu și liceu, a putut afla răspunsul scriitorului la întrebarea “De ce este nevoie de literatură?”, dar mai ales ce trebuie să facă în educația lor pentru a reuși în carieră în orice țară din lume.
#Bogdan Suceavă: ”Învățați cât mai multe limbi străine”
“Unul dintre lucrurile cele mai importante lucruri pe care le poate face cineva în momentul educație este să învețe foarte bine cât mai multe limbi străine. Acestea sunt lucruri care pot fi învățate devreme și, probabil, unul din lucrurile cele mai importante pe care le poate face cineva în momentul educației. Apoi, dacă vă interesează o carieră universitară, ar fi bine să anticipați faptul că ar trebui identificate seturi de probleme care să vă placă foarte mult și la care, la un moment dat, cu maxim curaj intelectual, să aveți primatul la nivel mondial. Deci, fără niciun fel de lipsă de curaj, să te gândești, mă pe problema acesta cine știe cel mai mult din lume. M-aș duce apoi să învăț acolo. Și, la un moment dat, să ajungi ca tu să fii acela care știe cel mai mult despre lucrul respectiv” a declarat Bogdan Suceavă.
#Adrian Bughiu: ”Exemple de urmat pentru tânăra generație”
“ Vă mulțumesc că ați acceptat invitația primite din partea Bibliotecii Județene. Mă bucur, de asemenea, să văd atât de mulți tineri în sală. Îmi doresc ca evenimente de acest gen, invitați de acest gen, să constituie pentru dumneavoastră, tânăra generație, exemple bune de urmat, pentru că dl. profesor Bogdan Suceavă este un exemplu bun de urmat. Sper că ne vom mai revedea și ori de câte ori veți ajunge în România veți veni și în județul în care v-ați născut” a declarat Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședintele Consiliul Județean Argeș.
Bogdan Suceavă s-a născut pe 27 septembrie 1969, la Curtea de Argeș. Este prozator, publicist, eseist (tradus în mai multe limbi şi premiat, atât la noi în ţară, cât şi peste hotare), ci și un reputat matematician, profesor în Departamentul de Matematică de la California State University, orașul Fullerton, SUA.
A publicat peste zece volume, printre cele mai cunoscute fiind „Imperiul generalilor târzii şi alte istorii” (2002, 2003), „Venea din timpul diez” (2004, 2010, 2014), „Miruna, o poveste” (2007, 2008, 2017), „Vincent nemuritorul” (2008), „Noaptea când cineva a murit pentru tine” (2010), „Republica” (2016), „Avalon. Secretele emigranților fericiți” (2018).